Vasilopita, prăjitura Sfântului Vasile cel Mare, împărțită la comunitatea greacă din Constanța. Antoniadis: „Avem speranța unui an mult mai bun!” – VIDEO

antoniadis elpis scaled

Comunitatea elenă Elpis Constanța a organizat duminică, laolaltă cu Liturghia, tradiția grecească Vasilopita. La biserica greacă Metamorphosis, sărbătoarea a fost omagiată în prezența membrilor comunității, ai reprezentanților administrației locale – precum Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța; prefectul Silviu Coșa sau Dorin Popescu din partea Primăriei Constanța, dar și a liderilor altor minorități, respectiv lipoveni – prin președintele Nicolae Artion sau comunitatea bulgarilor – prin președintele Olga Didilescu (care, de altfel, a și găsit unul din cei 15 bănuți) și turci – prin președintele organizației de tineret a UDTR, Osman Harun. Per total, aproximativ 300 de persoane prezente.

elpis greci 1

Comunitatea a pregătit plăcinta/prăjitura care a fost împărțită tuturor membrilor comunității, celor ce sunt alături de comunitate și nu în ultimul rând marii familii a constănțenilor, așa cum a precizat președintele comunității, Anton Traian Antoniadis:

Tradiția Vasilopitei este legată de momentul în care poporului păstorit de Sfântul Vasile i s-a impus plătirea unei taxe împovărătoare, în timpul unei foamete. Familiile au fost nevoite să renunțe la bijuterii, monede și obiecte de valoare. Sfântul Vasile a mers la împărat, apărând cauza poporului. La rugămintea sa, împăratul a anulat taxa și i-a returnat episcopului averea oamenilor. Neștiind cui i se cuvenea fiecare obiect în parte, Sfântul Vasile a decis să fie pregătită o mare plăcintă în care să fie puse toate obiectele. După Sfânta Liturghie a binecuvântat și a tăiat plăcinta, dând fiecărui om câte o felie. În mod miraculos, fiecare și-a primit lucrurile la care fusese nevoit să renunțe.

Tăierea Vasilopitei sau a pitei Sfântului Vasile este o tradiție veche de sute de ani pe care greci o păstrează și astăzi cu sfințenie. Tradiția spune că aceasta se pregătește în prima zi din an, atunci când este sărbătorit Sfântului Vasile cel Mare, însă grecii practică acest obicei pe tot parcursul lunii ianuarie. Vasilopita datează încă din primele secole creștine, de pe vremea când Sfântul Vasile cel Mare era Episcop de Cezareea și i s-au impus plata unor taxe împovărătoare, chiar în timpul unei foamete. Inițial, Vailopita se pregătea numai în prima zi a anului, de sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare. Însă grecii taie pita pe tot parcursul lunii ianuarie asta pentru că Sfântul Vasile mai este cinstit și pe 30 ianuarie, alături de a Sfinți ierarhi Ioan Gură de Aur și Grigorie Teologul.

elpis greci 2

„Tradițiile trebuie păstrate într-o familie. Și cum Uniunea Elenă din România consideră că face parte din familia poporului român, în fiecare an, în fiecare localitate unde există o comunitate grecească, trebuie să cinstim și sărbătorim împreună prin tăierea pitei/prăjiturii Sfântului Vasile în asa fel încât binecuvântarea să se aștearnă întregul an asupra familiei în care se sărbătorește iar bănuțul norocos își va găsi calea către cei fericiți”,  au transmis reprezentanții Comunității Elene Elpis din Constanța.

Președintele Consiliului Județean Constanța a subliniat în discursul său importanța minorităților naționale în viața comunității, în special în județul nostru, un adevărat mozaic multicultural:

Despre importanța comunităților a vorbit și prefectul Silviu Coșa:

Cum se pregătește Vasilopita sau pita Sfântului Vasile

Ingrediente: 

  • 1.300 grame făină
  • 8 ouă
  • 650 ml de lapte
  • 240 grame de unt
  • 240 grame de zahăr
  • 32-38 grame de drojdie
  • praf de vanilie, coajă de lămâie rasă

Mod de preparare:

După ce este pregătit aluatul, se întinde într-o tavă, apoi se unge cu unt topit și se pune la crescut într-un loc cald. Atunci când a crescut se unge cu un ou bătut, amestecat cu o lingură de zahăr pudră, iar apoi se adaugă câteva bucăţi de zahăr tos, migdale şi se introduce  la cuptor, iniţial la foc mic, apoi la unul mai mare până când capătă o culoare maronie.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu