Spread the love

Harun Osman, președintele comisiei de tineret al Uniunii Democrate Turce din România, alături de consilierul local Secil Cantaragiu au realizat un proiect în vederea amplasării unor monumente dedicate personalităților Regele Carol I, Mihail Kogălniceanu, I.C. Brătianu și Remus Opreanu.

După depunerea proiectului pentru amplasarea unui monument dedicat lui M.K. Atatürk am urmărit cu atenție presa și reacția oamenilor, iar un subiect ce ne-a atras atenția a fost chiar lipsa omagierii celor care au avut rolul cel mai important în dezvoltarea acestei regiuni: Regele Carol I, Mihail Kogălniceanu, I.C. Brătianu și Remus Opreanu. Având în vedere că Dobrogea este o zonă multiculturală, iar noi Uniunea Democrată Turcă din România am propus ridicarea monumentului dedicat lui M.K. Atatürk, dorim să vă aducem la cunoștință nevoia ridicării unor monumente și pentru cei patru mari oameni ce au influențat dezvoltarea Dobrogei, oameni datorită cărora noi etnicii turci și tătari suntem recunoscători pentru integrarea noastră pe aceste meleaguri, după Unirea Dobrogei cu țara mamă. În consecință noi, tinerii turci ai Uniunii Democrate Turce din România, am demarat acest proiect pentru amplasarea unor monumente dedicate acestor personalități pentru a putea fi omagiați de către toți Constănțenii”, a declarat Harun Osman.

CITEȘTE ȘI:

„Conviețuim cu ignorantul care își ignoră ignoranța… spunea Teodor Baconschi în ultima sa carte. E necesar să scoatem în evidență oameni ce și-au lăsat amprenta pentru a crea o Românie mai bună și un viitor mai bun pentru cetățenii ei. Copiii au nevoie de exemple în viață și pentru asta trebuie să contracarăm atmosfera curentă prin instigare la consumul de cultură, dacă nu vrem ca tinerii să plece învârtindu-se din această țară. Construim o arhivă de dovezi și o destinăm prezentului și viitorului. În plus vom aveam și noi atracții turistice cu care să ne mândrim și despre care să povestim turiștilor ce ne calcă pragul acestui oraș. Turismul a devenit o industrie globală, iar noi trebuie să intrăm puternic în ea cu tot ce avem mai bun”, a completat consilierul local Secil Cantaragiu.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *