Țuțuianu (PSD) îl trage „de guler” pe primarul Chițac: „Este DUȘMANUL constănțenilor!”

Niciodată stațiunea Mamaia nu a fost atât de îngropată așa cum este în acest sezon estival. Primul semnal a fost dat anul trecut, când Primăria Constanța a anunțat toată țara că singurul plan pe care îl are pentru Mamaia este distrugerea ei. Planul merge strună și în acest an, în sensul că stațiunea este aproape goală. Faptul că municipalitatea distruge stațiunea e un lucru, dar aceasta presupune… banii constănțenilor, aspect care l-a inflamat pe deputatul social-democrat constănțean, Marius Horia Țuțuianu, care consideră că primarul Vergil Chițac este, literalmente, dușmanul constănțenilor:

„Că Vergil Chițac nu este primarul turiștilor ne-am lămurit, ne-a spus-o chiar dânsul. Dar primarul constănțenilor?! Este de reflectat asupra răspunsului, dovedindu-se domnia sa, prin prisma deciziilor luate, mai degrabă dușmanul constănțenilor. Studiu de caz: Stațiunea Mamaia. În plin sezon, Mamaia este aproape goală. Poate pe bună dreptate, dacă ne uităm spre exemplu la tarifele de parcare, pe care, cu o încăpățânare absurdă, Chițac le menține. 90 de lei parcarea pe zi! Adică puțin sub o noapte de cazare. Efectele tarifelor absurde le resimțim astăzi. De ce ar mai alege turistul să vină la Mamaia, în astfel de condiții? Încă un răspuns asupra căruia ar trebui să reflectăm. Domnul Chitac însă, Batman, o ține pe a lui, băgând, așa cum am mai spus, în moarte clinică, turismul din Mamaia! Iar acum, de ce dușmanul constănțenilor?! Pentru că, în imensa-i aroganță, Chițac nu vrea să priceapă că parte a constănțenilor trăiește din afacerile de sezon, că fiecare turist care ajunge și se cazează în Mamaia lasă aici niște bani care, într-un fel sau altul, într-o oarecare măsură, ajung în bugetul municipiului. Acel buget al municipiului pe care, dle Primar, ar trebui să îl folosiți pentru constănțeni! Dar nu, preferați să jecmăniți turistul, să sărăciți Mamaia, să îngropați sezonul și, odată cu el, și bugetul constănțenilor!”, a transmis deputatul Țuțuianu.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *