Atenție, constănțeni! Până pe 17 mai vor suna sirenele

Atenție, constănțeni! Până pe 17 mai, se vor efectua lucrări de mentenanță la sistemul de alarmare publică din Constanța. Sirenele vor fi pornite prin impulsuri scurte.

Inspectorii Serviciului Protecție Civilă din cadrul Primăriei Municipiului Constanța împreună cu specialiști din cadrul firmei prestatoare se asigură că sirenele din municipiul Constanța funcționează în cele mai bune condiții.

În cadrul acestei activități, se vor emite semnale acustice scurte. Rugăm cetățenii să rămână calmi, deoarece este doar o verificare a mijloacelor de alarmare.

Menținerea în stare de operativitate a sistemului de înștiințare – alarmare este una dintre responsabilitățile administrației publice locale. Prin intermediul acestor mijloace de alarmare pot fi transmise semnale acustice cu diferite semnificații sau pot fi transmise mesaje vocale care vizează anumite măsuri pentru comunitate.

SEMNALELE DE ALARMARE ACUSTICE A POPULAȚIEI, INSTITUȚIILOR PUBLICE ȘI OPERATORILOR ECONOMICI

PREALARMĂ AERIANĂ – Se compune din 3 sunete (impulsuri) a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele. Semnificație: Aducerea la cunoștința populației despre posibilitatea producerii unui atac aerian

ALARMĂ AERIANĂ – Se compune din 15 sunete (impulsuri) a 4 secunde fiecare cu pauză de 4 secunde între ele. Semnificație: Aducerea la cunoștința populației despre iminența producerii unui atac aerian

ALARMĂ LA DEZASTRE – Se compune din 5 sunete (impulsuri) a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele. Semnificație: Aducerea la cunoștința populației despre iminența producerii unor dezastre

ÎNCETAREA ALARMEI – Se compune dintr-un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durată de 2 minute. Semnificație: pericolul a încetat, se pot relua activitățile.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *