Asociația Pro Consumatori: „Farmacia inimii, Catena” umblă cu cioara vopsită. „Introduce pe bonul fiscal un număr de 10 sacoșe cu o anumită valoare, fără să fi fost solicitate de consumator, evidențiate ca reducere ”

Asociația Pro Consumatori, organizație de utilitate publică, anunță că a realizat în perioada 5-15 ianuarie 2017, în cadrul Campaniei “Fii

Citește mai mult

Țuțuianu, președinte CJC: „Avem unul dintre cele mai performante mijloace de intervenție în situații de urgențe medicale în acest moment”

Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, a prezentat, marți, noul elicopter SMURD, destinat transportului pacienților în stare gravă din județ.

Citește mai mult

Lui Palaz i s-a cășunat pe Făgădău: „Reziliați contractul cu Polaris!”

Partidul Mișcarea Populară filiala Constanța, prin președintele Claudiu-Iorga Palaz, solicită primarului municipiului Constanța, Decebal Făgădău, rezilierea „urgentă a contractului cu

Citește mai mult

PROTEST la BNR și ANPC: Doi ani de la „îngropăciunea escrocheriei creditelor în franci elvețieni”

Duminică, 15 ianuarie a.c., de la 17:00, sediul Băncii Naționale a României va fi pichetat de asociațiile de protecție a

Citește mai mult

EXCLUSIV SRI MINTE! Coldea NU A FOST SUSPENDAT din funcție! Răzbunări între spioni ca la Cosa Nostra

„Patria a priori”, sintagma pentru „Țara pe primul loc”, de care Serviciul Român de Informații se folosește pentru a închide

Citește mai mult

Claudiu Palaz, scrisoare deschisă pentru Sorin Grindeanu: „Mențineți în funcție un prefect incompetent, pus de Guvernul Cioloș”

Partidul Mișcarea Populară Constanța, prin președintele Claudiu-Iorga Palaz, formulează prezenta scrisoare către prim-ministrul României, Sorin Grindeanu: Domnule prim-ministru Sorin Grindeanu,

Citește mai mult

Guvernul se grăbește să trimită proiectul de buget la Parlament. Bogdan Huțucă, comisia de buget-finanțe: „Îl vor prezenta în ultima clipă, să îngusteze orice reacție”

Nerăbdarea președintelui PSD, Liviu Dragnea, pornește motoarele partidului pentru proiectul de lege privind bugetul de stat. Astfel, s-a avansat deja

Citește mai mult

Vine codul portocaliu! Țuțuianu: „Nu porniți la drum decât în situații de urgență!” Palaz cere în continuare demisia prefectului

Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu face un apel catre locuitorii județului: „Nu porniți la drum decât în situații

Citește mai mult

Prefectul s-a trezit cu foaia de demisie în față. Sursă MApN: „Drumurile Naționale ne-au mințit! Din 50 de utilaje anunțate, au doar 3!”

Noaptea de marți spre miercuri va aduce un nou val de ninsori, viscol și ger , meteorologii anunțând două coduri, unul

Citește mai mult