Coreea de Nord a ratificat un acord istoric de apărare cu Rusia. Prevede „ajutor militar imediat reciproc” în cazul unui atac împotriva uneia dintre cele două ţări

putin kim

Coreea de Nord a ratificat marți un acord istoric de apărare cu Rusia, consolidând astfel apropierea dintre cele două țări în contextul războiului din Ucraina, a anunțat agenția oficială de presă nord-coreeană KCNA, potrivit AFP și dpa, informează Agerpres.

Acordul „a fost ratificat sub forma unui decret” semnat luni de liderul nord-coreean Kim Jong Un, a precizat KCNA. Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat şi el acest tratat de apărare reciprocă, a anunţat Kremlinul la sfârşitul săptămânii trecute.

Încheiat în timpul unei vizite rare a preşedintelui Vladimir Putin la Phenian în iunie, acest tratat prevede în special un „ajutor militar imediat” reciproc în cazul unui atac împotriva uneia dintre cele două ţări.

Potrivit Kievului, circa 11.000 de soldaţi nord-coreeni sunt deja dislocaţi în Rusia şi au început să lupte împotriva forţelor ucrainene pe teritoriul rus, în regiunea Kursk, zonă în care o mică parte este ocupată de forţele ucrainene în urma unei ofensive în luna august. Kremlinul a evitat până acum întrebările despre aceasta prezenţă nord-coreeană.

„Phenianul şi Moscova vor revendica legitimitatea desfăşurării armatei nord-coreene în Rusia şi vor afirma că această acţiune este justificată de tratatul ratificat între cele două părţi, chiar dacă tratatul lor nu anulează rezoluţiile ONU care interzic o astfel de cooperare”, a apreciat Hong Min, de la Institutul pentru Unificare Naţională, cu sediul în Coreea de Sud.

Potrivit expertului, ratificările tratatului indică „desfăşurări suplimentare şi potenţial mai mari” de soldaţi nord-coreeni în Rusia. Cooperarea între Moscova şi Phenian a crescut semnificativ după lansarea războiului Rusiei în Ucraina în 2022. Acordul prevede, de asemenea, ca cele două ţări să coopereze la nivel internaţional pentru a se opune sancţiunilor occidentale şi pentru a-şi coordona poziţiile la Naţiunile Unite.

Ministrul nord-coreean de externe, Choe Son Hui, s-a aflat recent în vizită la Moscova, unde a afirmat că ţara ei „va rămâne ferm alături de camarazii ruşi până în ziua victoriei”. Ea a numit ofensiva împotriva Ucrainei o „luptă sacră”.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *