Mecanism de compensare pentru firmele care trebuie să își recupereze banii pentru concediile medicale plătite. Huțucă (PNL): „Mai puține impozite și contribuții la stat, în cuantumul datoriilor pe care statul le are la ele”

Procedura de recuperare a sumelor reprezentând indemnizații care se plătesc de către angajatori angajaţilor care au beneficiat de concediu medical este prevazută în cadrul disp. art. 64 din Norma din 2018 de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate.
Firmele își vor putea compensa sumele pe care le au de recuperat de la stat pentru concedii medicale plătite cu sumele pe care le au de plată către bugetul statului, conform unui proiect de lege adoptat de Senat și care va fi transmis pentru vot final Camerei Deputaților. În prezent, sunt întârzieri la recuperarea sumelor de la Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS) în contul indemnizațiilor pentru concediile de boală achitate angajaților. Întârzierile mari la recuperarea banilor au impact negativ asupra capacității financiare a firmelor. Trebuie menționat că întârzierile cu care statul virează firmelor banii pentru concedii medicale nu reprezintă un accident, ci o politică deliberată.
Este un act normativ incorect pentru firmele care „trebuie să aștepte între două și șase luni, dar experiența ne învață că timpul de așteptare este mult mai mare”, astfel că cei de la UDMR, alături de liberali, au venit cu „soluția elegantă și corectă”: un mecanism de compensare prin care, agenții economici își pot recupera acești bani mai repede, procedură explicată de președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, președinte al comisiei de buget-finanțe din Camera Deputaților:
„Când o companie, mică, medie sau mare trebuie să își recupereze banii pentru concediile medicale plătite, trebuie să aștepte între două și șase luni, dar experiența ne învață că timpul de așteptare este mult mai mare! Aceeași companie trebuie însă să-și plătească ,,ceas” contribuțiile și impozitele la stat. Dacă nu, riscă popriri, penalități sau alte ,,dureri de cap”. Soluția elegantă și corectă este un mecanism de compensare prin care, agenții economici își pot recupera acești bani mai repede. Cum? Simplu! Plătesc mai puține impozite și contribuții la stat, în cuantumul datoriilor pe care statul le are la ei. Mă bucur că am contribuit la acest proiect cu amendamente valide și concrete, care fac inițiativa aplicabilă. Proiectul este inițiat de colegii noștri de la UDMR. Așteptăm votul în plen, unde, sunt sigur că vom coagula o majoritate care să susțină inițiativa”, a transmis deputatul Huțucă.
Ministerul Finanțelor va realiza toate operațiunile presupuse de modificări ale veniturilor și cheltuielilor în diversele bugete pe care le administrează. Impozitele și contribuțiile asupra cărora operează prevederile propunerii legislative sunt cele prevăzute la art. 2 alin. (1), lit. a)-g), și alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal.
Propunerea legislativă nu are impact bugetar deoarece nu prevede instituirea de taxe sau impozite noi, respectiv de măsuri de majorare a cheltuielilor bugetare, ci doar o redistribuire a veniturilor și cheltuielilor între diferitele bugete componente ale bugetului general consolidat. Compensarea reprezintă o modalitate de stingere a creanțelor reciproce, prevăzută în prezent de Codul de procedură fiscală, prevedere nemodificată încă de la adoptare, în ciuda modificărilor și completărilor suferite de Cod, în medie patru în fiecare an.
Unul dintre principiile de bază ale compensării este aplicarea sa numai în cazul în care obligația fiscală/bugetară și creanța sunt administrate de aceeași autoritate publică. Derogări au fost permise în circumstanțe clare, dictate de necesități punctuale ale debitorilor – în condițiile în care au restanțe la plata unor obligații fiscale, dar și statul are sume de rambursat – sau dictate de modificări legislative a căror aplicare a forțat compensarea între bugete diferite. Astfel, compensarea poate interveni în procedura de executare silită, când potrivit art. 230 alin. (3) „În cazul în care debitorul are de încasat sume certe, lichide și exigibile de la autorități sau instituții publice, executarea silită se continuă prin poprirea acestor sume ori de câte ori, ulterior comunicării somației, se depune la organul fiscal un document eliberat de autoritatea sau instituția publică respectivă prin care se certifică că sumele sunt certe, lichide și exigibile.”
O excepție instituie de asemenea Legea nr. 93/2023 pentru completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură ñscală, în temeiul căreia „creanțele fiscale ale contribuabilului, certe, lichide și exigibile, față de bugetele locale, stabilite prin hotărâri judecătorești definitive, se sting la cererea contribuabilului și prin compensarea acestora cu obligațiile sale restante, curente sau Viitoare către bugetul de stat, fără compensare între bugete, indiferent dacă obligațiile și, respectiv, creanțele supuse stingerii sunt administrate sau nu de aceeași autoritate publică.”
Comandat de Partidul Național Liberal Filiala Constanța,
Executat de SC LAVI VOUNO PAIDI SRL – portal WWW.TOMISNEWS.RO
CUI mandatar financiar coordonator: 11240002



