Țuțuianu (PSD), despre legea offshore: „Controlul este al statului român și așa trebuie să rămână. România nu cedează!”

Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, i-a spus lui Alfred Stern, șeful companiei cu capital majoritar austriac OMV, în cadrul discuției de luni de la Guvern, că nu poate nici măcar deschide discuția privind o modificare a Legii offshore atât timp cât conducerea politică austriacă blochează intrarea României în Schengen. În acest context, deputatul social-democrat constănțean Marius Horia Țuțuianu a reiterat miercuri faptul că nu se negociază nimic în privința respectivei legi:

„Premierul Marcel Ciolacu a spus-o foarte clar.  Cu atât mai mult în contextul în care Austria, prin cancelarul Nehammer, se opune abuziv aderării României la Schengen. Poate mai potrivită pentru domnii de la OMV ar fi fost întâi discuția cu cancelarul Nehammer despre jocul ipocrit pe care-l face la adresa României. Dar de ce e important ca legea offshore să nu se schimbe? Pentru că favorizează consumul intern al gazelor extrase din Marea Neagră. Controlul este al statului român și așa trebuie să rămână. România nu cedează! Merităm să fim în Schengen, iar dacă Nehammer continuă în același stil, vom ajunge la Curtea Europeană de Justiție, unde vom cere despăgubiri pentru pagubele cauzate de veto-ul Austriei împotriva României”, a transmis deputatul Țuțuianu.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *