Simion (AUR) și Gavrilă (POT) nu renunță la Călin Georgescu, deși decizia CCR e obligatorie și neatacabilă: „Nu ne veți învinge! Deja poporul român s-a trezit și va fi învingător”

George Simion, liderul AUR, a avut prima reacție după ce judecătorii CCR au respins contestația lui Călin Georgescu, iar acesta nu mai poate candida la alegerile prezidențiale.
„Rușine! Rușine! Rușine! Nu ne veți învinge! Deja poporul român s-a trezit! Și va fi învingător! CG’“, a scris George Simion pe pagina sa de facebook.
Și pe rețeaua X, Simion a făcut un comentariu:
„Ce rușine! Încă o dată, Curtea Constituțională își bate joc de poporul român, atacă democrația noastră și drepturile & libertățile noastre esențiale. Suntem alături de Călin Georgescu #Libertate Vom lupta pentru ea, orice s-ar întâmpla!“.
La rândul ei, Anamaria Gavrilă, președintele POT, a reacționat ferm la decizia CCR privind candidatura lui Călin Georgescu:
„România se află într-o situație extrem de dificilă. Odată cu anularea ilegală a alegerilor prezidențiale, un sistem înfiorător și-a arătat colții. Democrația este atunci când majoritatea decide. Și libertate este atunci când putem alege pe cine vrem noi din toți candidații posibili. Călin Georgescu a îndeplinit condițiile legale și totuși el a fost interzis de niște judecători din BEC și CCR. Niște judecători care au ales să nu mă lase pe mine și pe alte milioane de români să alegem pe cine ne dorim noi să fie președintele tării. Sistemul nu a reușit să ne facă să votăm pe unul de a lor”.
Judecătorii Curții Constituționale au confirmat decizia Biroului Electoral Central și au respins candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale care vor avea loc pe data de 4 și 18 mai. Judecătorii Curții Constituționale au respins contestația la decizia Biroului Electoral Central de neînregistrare a candidaturii.
Marinescu (Justiție): „Este o decizie obligatorie și trebuie respectată”
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a explicat că decizia CCR, în urma căreia Călin Georgescu nu mai poate candida la alegerile prezidențiale este una obligatorie și, fie că ne place sau nu ne place, aceasta trebuie respectată.
„Ar trebui menționat că este o decizie a CCR, care nu ține propriu zis activitatea justiției. Nu pot să o interpretez decât ca pe o decizie obligatorie, ea trebuie asumată și pusă în aplicare ca atare. România este o democrație funcțională, cu un sistem funcțional. Drepturile politic pot fi exercitate, dar în limitele și cu respectarea rigorilor legii.”, a spus ministrul Justiției, la Antena 3 CNN.
„Nu vreau să comentez susținerile făcute de diverși actori politici. Ceea ce doresc să precizez este că toți oamenii politici au o mare responsabilitate în acest moment, nu putem îndemna la nerespectarea legii sub nicio formă (…) trebuie să acceptăm deciziile oficiale, că ne convin sau nu ne convin”, a mai explicat Marinescu.
Judecătorii Curții Constituționale au confirmat decizia Biroului Electoral Central și au respins candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale care vor avea loc pe data de 4 și 18 mai. Contestațiile au fost respinse cu unanimitate de voturi de către judecătorii Curții Constituționale.
Judecătorii Curții Constituționale au respins contestația la decizia Biroului Electoral Central de neînregistrare a candidaturii. Curtea Constituţională a respins toate contestaţiile depuse privind respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către BEC şi contestaţiile la candidatura lui Nicuşor Dan, potrivit surselor. Judecătorii CCR s-au reunit, marţi, în şedinţă, pentru a judeca 12 contestaţii la decizia BEC de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu şi 4 contestaţii la candidatura lui Nicuşor Dan. S-au luat măsuri sporite de securitate în Parlament, în condiţiile în care susţinătorii lui Georgescu se strâng din nou, pentru a protesta.