Senatorul Aelenei, despre plecarea din AUR: „Eu am intrat în politică pentru valori, NU pentru lideri! Prefer să nu trădez poporul”

Senatorul constănțean Edvochia Aelenei și-a anunțat, în plenul Senatului, demisia din AUR, acum exact o săptămână, în deschiderea sesiunii parlamentare de toamnă.  În timpul discursului, senatorul a izbucnit în plâns. Este a doua demisie din AUR, la Senat, după plecarea Dianei Șoșoacă. Soțul senatoarei, deputatul Dănuț Aelenei, a părăsit AUR imediat după congresul în care George Simion a fost ales președinte unic al AUR. În prezent, acesta este coordonatorul Alternativei Drepte la Constanța.

Îmi anunţ demisia din partidul AUR şi implicit din grupul parlamentar. Îmi pare rău! Cred că a fost cea mai grea decizie din viaţa mea. Mulţumesc”, a spus atunci, în plen, senatorul. În același timp, George Simion susține că i-a cerut senatoarei Evdochia Alenei să îşi anunţe demisia, pentru că, alături de soţul său, „a trădat” şi s-a alăturat lui Ludovic Orban.

Între timp, senatorul constănțean explică gestul din ședința de plen din 1 septembrie:

Drumul meu firesc este Alternativa Dreaptă. Eu când am intrat în politică, am intrat pentru susţinerea valorilor. Nu am intrat în politică pentru anumiţi lideri politici. Eu prefer să nu trădez poporul. În cadrul acestui partid vin cu inima deschisă şi promit că aici se vor respecta pilonii şi valorile. Aici nu vom fi înregistraţi, jigniţi şi călcaţi în picioare. Nu m-ar crede nimeni şi ar râde lumea, dacă aş povesti cât am stat şi că am suferit atât de multe. Am cunoscut oameni frumoşi, dar păcat că printre aceştia se află şi cei care te jignesc, care te ameninţă sau care nu îţi dau cuvântul. Promit că aici o să fie aşa cum ne-am dorit întotdeauna. O să respectăm statutul şi legile acestei ţări. Noi trebuie să luptăm să schimbăm legile, nu să le încălcăm. Dacă tu, ca șef al unui partid nu poţi să faci dreptate în interiorul partidului pe care îl conduci, sigur nu o să poţi face dreptate în România”, a transmis senatorul Aelenei.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.