Senator constănțean AUR a PLECAT din partid. Evdochia Aelenei a plâns în timpul discursului

Senatorul constănțean Edvochia Aelenei și-a anunțat, în plenul Senatului, demisia din AUR.  În timpul discursului, senatorul a izbucnit în plâns. Este a doua demisie din AUR, la Senat, după plecarea Dianei Șoșoacă. Soțul senatoarei, deputatul Dănuț Aelenei, a părăsit AUR imediat după congresul în care George Simion a fost ales președinte unic al AUR. În prezent, acesta este coordonatorul Alternativei Drepte la Constanța.

Îmi anunţ demisia din partidul AUR şi implicit din grupul parlamentar. Îmi pare rău! Cred că a fost cea mai grea decizie din viaţa mea. Mulţumesc”, a spus Aelenei.

George Simion susține că i-a cerut luni senatoarei Evdochia Alenei să îşi anunţe demisia, pentru că, alături de soţul său, „a trădat” şi s-a alăturat lui Ludovic Orban.

De asemenea, tot joi, senatorul USR, Mîndruță Gheorghiță, a anunțat, în plenul Senatului, faptul că demisionează din USR și se va înscrie în REPER-ul lui Dacian Cioloș. Este primul senator care pleacă din USR și trece la REPER. Până acum, mai mulți deputați au demisionat din USR și au sărit în barca REPER.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *