PRO România Constanța, cu „arme și bagaje” la PNL! Huțucă: „Acest parteneriat pune pe masa idei, proiecte, o viziune comună, consolidând PNL Constanța”
Președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, și consilierul județean Răzvan Filipescu au anunțat, împreună, că organizația PRO România a trecut la Partidul Național Liberal (PNL). Viceprimari, consilieri județeni și consilieri locali de la PRO Romania Constanța au trecut la PNL (35 de organizații și 4 viceprimari), a anunțat Huțucă, în conferința organizată astăzi alături de (fostul) președinte al PRO România Constanța:
„Relația dintre noi este una bună și de respect reciproc și am o părere extrem de bună față de întregul grup PRO România și care se alătură astăzi PNL. (…) Pe Răzvan îl consider unul dintre cei mai buni specialiști în agricultura din Constanța, cu o pricepere aplicată în acest domeniu și nu pot să ignor experiența dânsului în turism, unde Constanța are un specific în acest domeniu. Despre grupul care se alătură astăzi PNL sunt oameni care își desfășoară activitatea în diferite localități. Au cel puțin trei caracteristici pe care nu ai cum să nu le apreciezi: știu să desfășoare activități politice, se pricep foarte bine în zona de campanii electorale. Sunt consilieri locali, viceprimari, au experiență în administrația publică, demonstrată. (…) Acest parteneriat pune pe masa idei, proiecte, o viziune comună, consolidând PNL Constanța, aducând oameni pregătiți din punct de vedere profesional. (…) Nu discutăm de o fuziune, ci de o alianță. Dacă un cetățean vrea să se înscrie mâine în PRO România și să candideze, există acest partid”, a precizat deputatul Huțucă.
De partea cealaltă, Răzvan Filipescu a subliniat faptul că ceea ce a unit cele două formațiuni politice au fost proiectele complementare:
„Decizia este extrem de hotărâtă din partea noastră, a fost extrem de bine analizată și se bazează pe câteva lucruri. Proiectele noastre sunt de cele mai multe ori complementare. În primul rând, vorbim de calitatea umană, avem alături de noi oameni implicați în comunitățile lor, care vor să facă bine, care doresc să atragă fonduri pentru a-și îmbunătăți gradul de confort al cetățenilor. Proiectele și preocupările noastre au fost complementare, vorbim aici de sistemul de sănătate, au fost inițiate pentru spitalul de pediatrie ș.a., infrastructura rutieră, noi rute comerciale, acele drumuri spre sudul județului unde am văzut o implicare și avem proiecte împreună cu Primăria, ne regăsim și în proiectele de învățământ dual. Avem o preocupare comună pentru dezvoltarea turismului și în funcția mea de fost președinte al ANT sunt aici pentru a pune Constanța pe harta turismului național și european. (…) Bat județul destul de des, am interacționat cu oameni și primari am găsit în primarii PNL o expertiză deosebită în atragerea de fonduri europene. Sunt oameni care se luptă pentru comunitățile lor și este vizibil gradul crescut de bunăstare a cetățenilor. Ne onorează foarte mult invitația de a ne alătura echipei PNL Constanța, suntem responsabilizați dar și extrem de entuziasmați să ne apucăm de treabă pentru că ne așteaptă un an electoral cu multe provocări dar mai ales cu foarte multe oportunități de a atrage fonduri pentru proiecte de anvergură”, a spus Filipescu.
Proaspătul liberal se regăsește și pe viitoarea listă a PNL de consilieri județeni.
Prefectul liberal al Constanței, Silviu Iulian Coșa, a transmis și el un mesaj privind mutarea politică: „PNL Constanța își continuă consolidarea în timp ce alte partide arunca în spațiul public fake news-uri despre candidații la alegerile locale. Răzvan Filipescu, împreună cu alți membri ai Pro Romania, sunt, de azi, parte a familiei liberale. Un câștig pentru toată lumea, dar, în primul rând, pentru constănțeni. Au contat echipa găsită, managementul politic practicat, realizările obținute de Partidul Naţional Liberal la guvernare și relațiile interpersonale și profesionale legate în timp”, a transmis Coșa.