Iohannis „condamnă ferm” anexarea de către Rusia a regiunilor ucrainene

Președintele României a avut o primă reacție la anexarea celor patru provincii ucrainene. Președintele Klaus Iohannis anunță un demers comun cu statele UE:

„Astăzi, am adoptat, împreună cu ceilalți membri ai Consiliului European, o Declarație comună în care respingem ferm și condamnăm fără echivoc anexarea ilegală de către Rusia a regiunilor ucrainene Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson. Uniunea Europeană, inclusiv România, nu recunoaște și nu va recunoaște niciodată referendumurile ilegale orchestrate de Rusia, prin încălcarea gravă a independenței, a suveranității și a integrității teritoriale ale Ucrainei. Cerem tuturor Statelor și organizațiilor internaționale să respingă această anexare ilegală. Uniunea Europeană, inclusiv România, este ferm alături de Ucraina. Vom continua să oferim un puternic sprijin economic, militar, social și financiar Ucrainei.”

„Continuăm să fim aproape de Ucraina”

Premierul Nicolae Ciucă a reacţionat, vineri, după anunţul preşedintelui Vladimir Putin privind anexarea a patru regiuni ale Ucrainei. Şeful Executivului transmite că România continuă să fie aproape de Ucraina, împotriva încercării Federaţiei Ruse de a anexa teritoriul ocupat ilegal şi condamnă comportamentul iresponsabil al Rusiei.

Continuăm să fim aproape de Ucraina, împotriva încercării Federaţiei Ruse de a anexa teritoriul ocupat ilegal”, afirmă premierul în mesaj. „Condamnăm comportamentul iresponsabil al Rusiei, care nu are alt scop decât să pună în pericol perspectivele de pace şi securitate internaţională. Continuăm să susţinem principiile dreptului internaţional”, susţine premierul Nicolae Ciucă în postarea pe Twitter.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri, în cadrul unei ceremonii organizate la Kremlin, că populaţia din cele patru regiuni, Herson, Zaporojie, Lugansk şi Doneţk, a făcut o alegere istorică pentru generaţiile viitoare, referindu-se la rezultatul referendumurilor care, conform Rusiei certifică dorinţa de anexare. El invită Ucraina la masa negocierilor, subliiind însă că regimul de la Kiev va trebui să respecte „voinţa poporului”.

„Ne vom proteja teritoriile folosindu-ne toate forţele şi vom face totul pentru securitatea oamenilor”, avertizează liderul rus. Putin şi liderii pro-ruşi din cele patru regiuni au semnat decretele de anexare la Rusia în aplauzele celor prezenţi.

Uniunea Europeană condamnă „anexarea ilegală” a teritoriilor ucrainene

Uniunea Europeană condamnă decizia Rusiei de anexare „ilegală” a regiunilor din sud-estul Ucrainei şi nu va recunoaşte niciodată această acţiune, afirmă Charles Michel, preşedintele Consiliului European, şi Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe.

„Liderii celor 27 de state membre condamnă anexarea ilegală a teritoriilor ucrainene. Nu recunoaştem şi nu vom recunoaşte niciodată farsele de referendumuri. Nu vom recunoaşte niciodată anexarea ilegală”, a declarat Charles Michel, într-un mesaj postat pe Twitter.

„Anunţul privind anexarea teritoriilor ucrainene de către Rusia reprezintă o încălcare majoră a legislaţiei internaţionale şi a Cartei ONU. Nicio farsă de referendum nu poate justifica o asemenea acţiune. Integritatea teritorială a Ucrainei şi suveranitatea ţării nu sunt negociabile. Susţinerea Uniunii Europene pentru Ucraina rămâne fermă”, a afirmat, la rândul său, Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezental UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *