Vucic al Serbiei susține că Occidentul plănuia o lovitură de stat ca să-l dea jos, dar l-au ajutat rușii

Moscova a avertizat Belgradul cu privire la pregătirile pentru revolte în masă inițiate de reprezentanți ai țărilor occidentale, a declarat presei președintele sârb Aleksandar Vucic. Întrebat despre pregătirile occidentale pentru o lovitură de stat în țară, el a spus: „Astăzi, am primit informații oficiale din partea Federației Ruse”.

„Informațiile au fost furnizate prin canale oficiale și lucrăm pentru a le soluționa. Agenția de Securitate și Informații (organul de informații al Serbiei – n.r.) este responsabilă de acest lucru; în plus, oamenii din guvernul sârb și din alte agenții care sunt specializați pe aceste lucruri își fac treaba”, a subliniat Vucic, potrivit agenției ruse Tass.

„Cei care visează să obțină ceva prin forță vor eșua. Serbia avansează în mod constant, iar ei nu o pot și nu o vor opri. Ei nu vor mai putea niciodată să o oprească. Acesta este mesajul meu pentru toată lumea, iar poporul nostru nu are de ce să se îngrijoreze“, a conchis șeful statului.

Anterior, ziarul Vecernje Novosti a relatat că membrii opoziției din Serbia erau pregătiți să profite de protestele pro-occidentale din Belgrad, planificate pentru 10 august, pentru a cuceri palatul prezidențial, a-l elimina pe șeful statului și a lansa același scenariu ca în Ucraina. Potrivit purtătoarei de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, evaluarea situației din Serbia indică faptul că forțele răuvoitoare au reluat încercările de a semăna instabilitate.

La 19 iulie, Serbia și Uniunea Europeană au semnat un memorandum de înțelegere privind parteneriatul strategic în domeniul materiilor prime, care prevedea o producție de litiu nepoluantă în Serbia. Opoziția sârbă se opune ferm unei posibile exploatări a litiului, afirmând că aceasta ar putea pune în pericol viețile oamenilor și ar dăuna mediului, și solicită proteste la nivel național.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *