Taxa pentru trecerea podului de la Feteşti, SUSPENDATĂ, pentru fluidizarea traficului în sezonul estival
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că, începând de joi, va fi suspendată plata trecerii de la Feteşti – Cernavodă. Decizia a fost luată pentru fluidizarea traficului în sezonul estival, având în vedere lucrările care au loc în zonă.
„Marţi, 30.05.2023, a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 476/2023 Ordinul nr. 1.178/2023 privind stabilirea unor derogări de la prevederile Ordinului ministrului transporturilor nr. 1.836/2018 pentru aprobarea unor tarife aplicate de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A. Astfel, pentru fluidizarea traficului în perioada sezonului estival s-a decis suspendarea aplicării tarifului de trecere pentru utilizarea podurilor peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă începând cu data de 01 iunie 2023 până la finalizarea lucrărilor de reabilitare a Podului peste braţul Borcea, dar nu mai târziu de 31 august 2023”, a transmis, marţi, CNAIR, într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului, totodată, CNAIR informează utilizatorii reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi că peajul achitat prin intermediul SIEGMCR în perioada de suspendare va putea fi utilizat în decurs de 12 luni de la data achitării, conform prevederilor legale în vigoare.
„De asemenea, facem precizarea că în staţia de taxare Feteşti nu se vor realiza verificări cu privire la achitarea peajului, sens în care, pe perioada suspendării tarifului, trecerile efectuate nu vor diminua numărul trecerilor achitate anterior datei de 01.06.2023 şi neutilizate”, a mai precizat compania.
CNAIR reaminteşte că, pentru realizarea lucrărilor de reabilitare a Podului peste braţul Borcea s-au instituit restricţii de circulaţie pe A2 între Feteşti şi Cernavodă, fiind închis sensul de circulaţie Constanţa – Bucureşti, circulaţia vehiculelor desfăşurându-se pe podul alăturat pe o singură bandă pe sens, între km 147+015 şi km 144+235.