SUA, decizie radicală: Au desemnat grupul paramilitar Wagner drept „organizaţie internaţională criminală”

Statele Unite desemnează grupul paramilitar rus Wagner drept o organizaţie internaţională criminală, anunţă vineri Casa Albă, denunţând activităţile acestei miliţii în Ucraina, relatează AFP.

„Wagner este o organizaţie criminală, care comite vaste atrocităţi şi abuzuri ale drepturilor omului”, declară presei un purtător de cuvânt al Consiliului Securităţii Naţionale (NSC) de la Casa Albă, John Kirby.

Grupul de mercenari are aproximativ „50.000” de oameni desfăşuraţi în Ucraina, precizează el.

Noi continuăm să considerăm că grupul Wagner dispune în prezent de aproximativ 50.000 de persoane desfăşurate în Ucraina, 10.000 de mercenari şi 40.000 de deţinuţi”, iar acest lucru provoacă „rezerve” Ministerului rus de Externe cu privire la „metodele de recrutare” ale organizaţiei, declară Kirby.

Reprezentantul NSC anunţă că Washingtonul va impune alte sancţiuni grupului Wagner, în urma desemnării acestuia, vineri, drept organizaţie criminală. John Kirby a prezentat, de asemenea, imagini satelitare în care apar trenuri care se îndreaptă către Coreea de Nord, cu scopul de a furniza echipament grupului Wagner. Grupul paramilitar Wagner este condus de către Evgheni Prigojin, supranumit „bucătarul lui Putin”, şi este foarte activ în apriga Bătălia de la Bahmut, în estul Ucrainei.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *