Studiu la Harvard: Extratereștrii se ascund printre noi și trăiesc pe Pământ

Într-o nouă lucrare care cu siguranță va genera controverse în comunitatea științifică, o echipă de cercetători de la Harvard și de la Universitatea Tehnologică din Montana speculează că observarea de „Phemonemoniuni Anomale Neidentificate” (UAP) – limbaj birocratic pentru OZN-uri, practic – „poate reflecta activitățile unor ființe inteligente ascunse chiar aici pe Pământ (de exemplu, în subteran), și/sau în împrejurimile sale apropiate (de exemplu, pe Lună), și/sau chiar umblând printre noi” (de exemplu, trecând drept oameni), informează Futurism.com.

Cercetătorii, că această idee a „cripoterilor” ascunși este o ipoteză extrem de exotică, care „probabil va fi privită cu scepticism de majoritatea oamenilor de știință”. Cu toate acestea, susțin ei, teoria „merită o considerație autentică într-un spirit de umilință epistemică și deschidere”.

Interesul pentru aparițiile inexplicabile de OZN-uri ale personalului militar a crescut considerabil în ultimul deceniu/ Această atenție a atins un punct culminant vara trecută, când fostul ofițer de informații al Forțelor Aeriene și denunțător David Grusch a depus mărturie în fața Congresului, susținând că SUA au recuperat deja nave spațiale extraterestre în cadrul unui program de recuperare a OZN-urilor care durează de zeci de ani.

Chiar și NASA și-a deschis porțile pentru ca cercetătorii să exploreze obiecte misterioase, de mare viteză, care au fost observate de piloții militari de-a lungul anilor. În lucrare, cercetătorii sugerează o serie de posibilități, fiecare mai ciudată decât cealaltă. Prima este că o „formă remanentă” a unei civilizații umane străvechi, foarte avansate, care încă mai dă târcoale, observându-ne. A doua este că o specie inteligentă a evoluat independent de oameni în trecutul îndepărtat, posibil din „dinozauri inteligenți”, iar acum își ascunde prezența de noi. A treia este că acești ocupanți ascunși ai Pământului au călătorit aici de pe o altă planetă sau dintr-o altă perioadă de timp.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *