Stroe (PSD), dezamăgit de abordarea lui Iohannis în privința dronei căzute la Tulcea: „Restul sunt provocări și propagandă!”

Președintele PSD Constanța, senatorul Felix Stroe, a transmis – ironic – faptul că privește „cu îngrijorare” situația gravă din nordul Dobrogei, aflată în proximitatea atacurilor rusești cu drone. Potrivit parlamentarului constănțean, în mod cert discutăm despre o deviere accidentală:
„Nu numai Președintele, dar și eu: (chiar) privesc cu îngrijorare situația gravă și serioasă din nordul Dobrogei, unde se întețesc atacurile cu drone, în imediata apropiere a teritoriului României. Dar însuși secretarul General al NATO tocmai a declarat că nu există niciun indiciu care să conducă la un atac intenționat, lansat de Moscova. Fragmentele de dronă s-au găsit într-o zonă care nu prezintă niciun interes militar sau strategic pentru un astfel de atac intenționat, confirmă ipoteza unei devieri accidentale. Important e că nu există nicio amenințare serioasă la adresa României și la integrității cetățenilor ei! În ce privește declarația lui Iohannis, că „dacă se confirmă că fragmentele provin dintr-o dronă rusească, o astfel de situație ar fi complet inadmisibilă și o violare gravă a suveranități și integrității teritoriale a României, cu siguranță președintele s-a referit la ipoteza unui atac intenționat, care într-adevăr ar constitui o violare gravă a suveranității României. Rusia, care abia face față războiului cu Ucraina și nu are niciun interes să provoace un conflict direct cu un stat NATO. Restul sunt provocări și propagandă!”, a transmis senatorul Stroe.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


