Stroe (PSD), de Ziua Limbii Române: „Mă bucur pentru că și președintele Iohannis a descoperit…”

Astăzi, de Ziua Limbii Române, președintele PSD Constanța, senatorul Felix Stroe, a transmis un mesaj dedicat evenimentului, dar și cu o mică… ironie, la adresa președintelui Klaus Iohannis, folosind o înțepătură politică cu referire la scriitorul Emil Cioran și redescoperirea sa de către șeful statului:

„“Nu locuim într-o țară, locuim într-o limbă. Patria asta înseamnă și nimic altceva.” Postările mele din anii trecuți stau mărturie că acest splendid citat al marelui stilist al limbii franceze, E. M. Cioran l-am folosit de mai multe ori, când am vorbit despre definiția patriei. Mă bucur că acum, până și președintele României l-a descoperit… Dintr-o altă perspectivă, zicerea adâncă a marelui nostru filozof, care a devenit măiastru într-o limbă străină, franceza, pe care a învățat-o singur, se referă la ceea ce ne este cel mai aproape de suflet. Chiar trăind printre străini și vorbind altă limbă, românii de pretutindeni mărturisesc că visează doar în limba natală, gândesc în limba natală, plâng și se bucură în sinea lor în limba română. Copiii învață din fragedă pruncie limba părinților lor, oricât de grea ar părea unui străin. Creierul lor, mintea lor, sufletul li se “setează” în limba strămoșilor. Ceva imposibil de schimbat, de “extirpat”, de înlocuit. Limba română suntem noi, care ne-am născut în România, am învățat în românește la școală, muncim la serviciu în română, indiferent de naționalitate. Cioran are dreptate: limba română e PATRIA. La mulți ani, neasemuită limbă română!”, a transmis senatorul Stroe.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *