Stelian Ion (USR): „Sunt ridicole declarațiile lui Grindeanu. Ca lider PSD, e greu de crezut că nu cunoaște filiala PSD Constanța și influența locală a baronilor PSD”

stelian ion

Sorin Grindeanu a declarat marți că „perioada romantică” din Portul Constanța s-a încheiat, trimițând un mesaj clar pentru cei implicați în rețeaua de corupție din port, care are legături cu PSD. Ministrul Transporturilor a avertizat că cei responsabili vor fi eliminați din administrație imediat ce vor exista sentințe definitive, subliniind că „acest Eldorado” nu mai poate continua, iar oamenii care au format „caracatița” din port că „vor zbura” la prima sentință. Grindeanu a amintit că în urmă cu trei ani spunea că „perioada romantică pentru unii s-a încheiat” și că „acest Eldorado pe care l-a reprezentat portul Constanța, în toți acești ani de după Revoluție, se termină”.

Președintele USR Constanța, deputatul Stelian Ion, nu este deloc impresionat de declarațiile lui Grindeanu, care se „spală pe mâini” în privința situației din Port. Parlamentarul constănțean consideră că este imposibil ca un lider de partid ca Grindeanu să nu știe ce se întâmplă în propria „ogradă”:

„PSD a dezvoltat în ani o rețea stufoasă care a acaparat instituții ale statului și care lucrează în beneficiul partidului. Sau în folosul personal al liderilor de partid. Cazul fiului lui Marcel Ciolacu „detașat” în București la specializarea coordonată de ministrul Alexandru Rafila, deși nu avea media necesară la rezidențiat, este un exemplu elocvent al beneficiilor oferite de rețeaua de partid. Situația din Portul Constanța, unde o anchetă a procurorilor DNA a scos la lumină influența pe care o avea liderul filialei PSD, Ion Dumitrache, în încrengătura penală din instituție, arată și amploarea rețelei. De aceea, sunt ridicole declarațiile recente ale ministrului PSD Grindeanu privind ancheta din Portul Constanța, referindu-se la faptul că nu este „poliţist”, ca să știe ce se întâmplă într-o instituție din subordinea ministerului. Ca lider PSD însă, e greu de crezut că dl Grindeanu nu cunoaște filiala PSD Constanța și influența locală a baronilor PSD. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre Constanța, unde rețeaua perfecționată de tandemul Mazăre-Constantinescu este binecunoscută și a fost lăsată moștenire filialei locale a PSD. Primind și funcția de premier, Marcel Ciolacu a extins rețeaua pesedistă de influență. Este încă un motiv pentru ca mandatul lui Ciolacu să se încheie odată cu numirea noului președinte”, a transmis Stelian Ion.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu