Grindeanu, la Constanța: „Portul trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucția Ucrainei. Nu-mi permit să ratez asta!” – VIDEO

|
grindeanu 1

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, a venit cu noi declarații legate de ce are pregătit pe agendă pentru Portul Constanța și nu numai, în contextul în care se urmărește sprijinirea reconstrucției Ucrainei.

„Vor fi semnate contracte de aproape jumătate de miliard de euro în Portul Constanța, proiecte care înseamnă inrastructură rutieră în regie de patru benzi pe diverse căi de acces, care înseamnă dragaj, care înseamnă și investiții în rețeaua de energie electrică, investiții în apă canal etc. Sunt proiecte de aproximativ 500 de milioane de euro. Și în pregătire mai avem și alte trei proiecte de 300 de milioane de euro. Dar pe mine mă interesează ca în maxim două luni să avem semnate contractele  amintite.  Țin foarte mult la asta. De ce? Pentru că vom intra rapid, la cum se arată, într-o zonă de reconstrucție pentru Ucraina. Constanța trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucția Ucrainei. Portul Constanța trebuie să beneficieze de toate facilitățile, astfel încât să îndeplinim aceste criterii. Nu am de gând să ratez această oportunitate, eu, ca ministru, cei care conduc portul… o oportunitate nu doar pentru orașul dvs. ci pentru România” a spus ministrul Grindeanu la conferința de presă de la Constanța.

Sorin Grindeanu a declarat marți că „perioada romantică” din Portul Constanța s-a încheiat, trimițând un mesaj clar pentru cei implicați în rețeaua de corupție din port, care are legături cu PSD. Ministrul Transporturilor a avertizat că cei responsabili vor fi eliminați din administrație imediat ce vor exista sentințe definitive, subliniind că „acest Eldorado” nu mai poate continua, iar oamenii care au format „caracatița” din port că „vor zbura” la prima sentință.

Grindeanu a amintit că în urmă cu trei ani spunea că „perioada romantică pentru unii s-a încheiat” și că „acest Eldorado pe care l-a reprezentat portul Constanța, în toți acești ani de după Revoluție, se termină”.

„Pare că acel avertisment al meu, din urmă cu trei ani, nu a fost înțeles. Eu nu vreau și nu sunt în postura de a avea verdicte. Am văzut amploarea acestui dosar. Am văzut că s-a lucrat foarte mult și-i felicit (pe procurori – n.r.). Îmi doresc ca acest semnal să fie înțeles de toată lumea. Să înțeleagă că dacă intrăm în această nouă zonă, lucrurile nu mai pot fi făcute sau nu se mai pot desfășura așa cum au fost învățați unii băieți deștepți din Constanța și nu numai”, a spus Grindeanu.

El a afirmat că se adresează „părții sănătoase” din administrația portului, „cea care a rămas în picioare, începând cu directorul general și continuând și cu ceilalți în jos”: „Să înțeleagă toți la rândul lor că ceea ce am spus în urmă cu trei ani, pare a fi mai mult decât valabil. Și anume că această perioadă de Eldorado s-a încheiat. Ca să facem și să vină investiții majore în portul Constanța e nevoie de un mediu corect. O administrație corectă care să nu intre în chestiuni așa cum le-am văzut în ceea ce am văzut în presă, când am văzut altundeva în stenograme și lucrurile apărute în presă”, a mai spus ministrul Transporturilor, potrivit Mediafax.

„Dar vă asigur că odată cu renegocirea CCM și în momentul în care vor intra într-o zonă în care există prima sentință, vor zbura (cei vinovați – n.r.). Toți din administrație vor pleca acasă. Cei care sunt parte din această caracatită. Să nu credeți că eu sau directorul general facem compromisuri din acest punct de vedere. Doar că orice om beneficiază de o anumită prezumție de nevinovoție. Dar vă asigur acest lucru. Că în momentul în care (…) există prima sentință, în defavoarea lor, acei oameni vor pleca acasă”, a mai spus Grindeanu.

Ancheta din Portul Constanța vizează o presupusă rețea de corupție în care ar fi implicate șpăgi de mii de euro. O informație deosebit de importantă menționată în acest caz este implicarea șefului PSD Constanța în ceea ce a fost numită „gruparea vameșilor”.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *