Stelian Ion (USR) îl acuză pe Grindeanu că schimbă legea retroactiv, pentru a-și executa adversarii politici: „Astăzi îl vizează pe Fritz, mâine oricine poate deveni victima legiferării dedicate!”

Fostul ministru al Justiției și actual deputat USR de Constanța, Stelian Ion, a lansat astăzi un atac dur la adresa conducerii PSD, acuzându-l pe Sorin Grindeanu că folosește pârghiile legislative pentru a-și elimina adversarii politici. Reacția vine în contextul în care social-democratul a introdus un amendament la Legea integrității, demers despre care parlamentarul constănțean susține că îl vizează în mod direct pe primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
Stelian Ion a stabilit o paralelă între evenimentele politice din 2017, când Sorin Grindeanu promova celebra OUG 13, și inițiativele actuale ale PSD, susținând că partidul continuă să legifereze exclusiv în interes personal și de grup. În opinia fostului ministru al Justiției, modificarea regulilor în timpul jocului reprezintă o abatere gravă de la normele democratice și o încălcare flagrantă a principiului constituțional al neretroactivității legii civile. Declarația parlamentarului USR pune accent pe pericolul creării unui precedent periculos pentru drepturile și garanțiile cetățenilor, arătând că aplicarea retroactivă a unor sancțiuni noi pentru fapte deja constatate transformă statul de drept într-un regim dominat de arbitrariu și abuz. În plus, Stelian Ion a explicat atacurile repetate ale liderilor PSD la adresa formațiunii sale prin teama de reformare a instituțiilor publice, subliniind că simpla prezență a politicienilor din noul val amenință rețelele de interese și practicile de risipire a banului public consolidate în ultimele decenii.
USR anunță că a depus un denunț penal pentru fals intelectual după introducerea în mod fraudulos a unui amendament neaprobat în raportul Comisiei juridice. Este vorba despre amendamentul prin care se decidea că Dominic Fritz trebuie să plece din funcția de primar după ce a fost declarat în conflict de interese de ANI. Diana Stoica, lidera deputaților USR, a depus astăzi un denunț penal la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru fals intelectual, cu privire la un amendament apărut în raportul oficial al Comisiei juridice fără să fi fost depus, dezbătut sau votat de vreun parlamentar.
Amendamentul figurează la poziția 193, pagina 79, din raportul Comisiei juridice, de disciplină și imunități asupra propunerii legislative privind integritatea (Pl-x nr. 521/2026) – legea care condiționează un jalon PNRR cu termen 31 august. În raport, textul apare la secțiunea „amendamente admise”, cu mențiunea „Autor: Comisia juridică”.
„Un articol a fost introdus pe sub mână, într-un document oficial al Camerei Deputaților, semnat în numele unei comisii care nu l-a văzut niciodată și în mod cert nu l-a votat. Am depus plângere penală ca să aflăm cine l-a pus acolo. Nu cred în articole care se scriu singure”, declară lidera deputaților USR, Diana Stoica. Amendamentul nu a figurat în niciunul dintre documentele de lucru puse la dispoziția membrilor Comisiei în ședințele din 27 și 28 iulie, nu a fost dezbătut, nu a fost supus votului, nu a fost adoptat de Comisie, nu are și nu putea avea drept autor Comisia juridică, întrucât un amendament se atribuie Comisiei doar în urma unui vot al membrilor ei, în ședință legal constituită. Lidera deputaților USR explică de ce amendamentul nu poate fi considerat o eroare materială: „O eroare materială e când scrii 2025 în loc de 2026. Sau când încurci două poziții în tabel. Aici a apărut un alineat întreg, scris juridic corect, cu termen de execuție de 30 de zile în el. Nu se greșește așa. Și mai e ceva. Dacă amendamentul ar fi fost depus de cineva, discutat în comisie și respins, iar în raport ar fi apărut din greșeală ca admis – aia era eroare, o recunoșteam ca atare și mergeam mai departe. Dar textul ăsta nu există nicăieri înainte de raport. Nu e depus de nimeni, nu e semnat de nimeni, nu e motivat de nimeni. A apărut direct la pagina 79, gata făcut, cu numele comisiei pe el, pus în fața parlamentarilor pentru a fi votat”. Denunțul solicită începerea urmăririi penale in rem și administrarea de urgență a probelor susceptibile de alterare sau pierdere: exemplarul oficial al raportului și versiunile lui anterioare, registrul amendamentelor, documentele transmise membrilor Comisiei, procesele-verbale, stenogramele, înregistrările audio-video, listele de prezență și evidențele votului din ședințele din 27, 28 și 29 iulie. USR, alături de PNL, anunță și depunerea legii ANI fără amendamentul neconstituțional: „Într-o democrație, adversarii politici nu se scot din mandat prin schimbarea legii. Am redepus legea ANI, alături de partenerii din PNL, fără amendamentul neconstituțional, dat cu dedicație pentru eliminarea lui Dominic Fritz”, a conchis Diana Stoica.
Dominic Fritz, liderul USR și primarul Timișoarei, a acuzat joi seară, după ce vocea integrității a picat la vot, că amendamentul PSD ar fi vădit neconstituțional. Fritz acuză că PSD se contrazice, susținând ba că legea deja prevede ca el să piarda mandatul dacă e declarat în conflict de interese, ba că e nevoie de un nou amendament care să prevadă acest aspect. Fritz, liderul USR și primarul Timișoarei, a declarat joi seara, la Digi24, că amendamentul PSD la legea integrității schimbă regulile pentru situații deja soluționate definitiv și că nu poate produce efecte asupra unor fapte constatate anterior intrării în vigoare a noii legi.
„Până acum PSD a spus că trebuie să-mi înceteze mandatul, că așa scrie în lege. Acum spun fix opusul, că legea actuală pe care o avem nu include această sancțiune și vor să schimbe această sancțiune”, a afirmat liderul USR. El a criticat în special faptul că amendamentul nu se limitează la cazuri viitoare, ci se referă și la persoane pentru care au existat deja hotărâri definitive privind conflicte de interese sau incompatibilități. „Nu doar că vor să schimbe această sancțiune pentru incidente în viitor, ci și pentru oricine a fost în trecut declarat în conflict de interese. Asta este vădit neconstituțional. Și de aceea e, într-un fel, o capcană perfectă în mintea lor”, a explicat Fritz.
Potrivit acestuia, textul amendamentului creează o situație în care persoane sancționate în trecut ar putea pierde mandatul actual, chiar dacă sancțiunea prevăzută de legea în vigoare la momentul faptelor a fost deja executată sau și-a produs efectele: „Așa cum e formulat, oricine a fost vreodată găsit în conflict de interese sau în incompatibilitate, indiferent dacă între timp sancțiunea a trecut, iarăși își pierde mandatul, pentru că nu este o perioadă de timp. E evident că este neconstituțional”, a declarat președintele USR.
Fritz a invocat articolul 15 din Constituție, care stabilește principiul neretroactivității legii civile: „Constituția spune foarte clar, articolul 15, că legea reglementează lucrurile pentru viitor”, a conchis el.
Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul integrităţii, respinsă joi, la Senat, în calitate de Cameră decizională, a fost votată de parlamentari PSD, UDMR, de un singur senator AUR, de 7 senatori PACE – Întâi România şi de 3 neafiliaţi. 25 de senatori AUR s-au abţinut, în timp ce senatorii PNL şi USR şi liderul senatorilor AUR Petrişor Peiu nu au votat deşi au fost prezenţi la şedinţă. La şedinţă au fost prezenţi 112 senatori dintr-un total de 134. Fiind vorba despre o lege organică, erau necesare 68 de voturi favorabile. Legea a înregistrat 55 de voturi ”pentru: 35 PSD, 9 UDMR – printre care Tanczos Barna şi Cseke Attila, 7 senatori PACE – Întâi România, 3 senatori neafiliaţi şi un senator AUR, Corneliu Negru. S-au abţinut de la vot 25 de senatori AUR şi 3 neafiliaţi.29 de senatori nu au votat deşi au participat la şedinţă: 1 senator AUR – Petrişor Peiu, 17 senatori PNL şi 11 senatori USR. Au votat cu tablete, ceea ce înseamnă că nu au fost prezenţi fizic în sala de şedinţe, 73 de senatori. Au votat prin sistemul de vot electronic al sălii de plen 39 de parlamentari.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


