Stelian Ion: „La Constanța, PSD și PNL ar putea foarte bine să fuzioneze mâine! Chițac a promis că ne scapă de PSD și a pus orașul pe masa intereselor imobiliare” – VIDEO, INTERVIU
Președintele USR Constanța, deputatul Stelian Ion, a organizat miercuri o conferință de presă, legând lansarea candidaturii sale din partea partidului pentru Primăria Constanța cu un adevărat asediu împotriva primarului Vergil Chițac. Stelian Ion a bombardat coaliția de guvernare în privința comasării alegerilor, dar s-a dezlănțuit și pe problemele locale, cum ar fi edilul Chițac și „interesele imobiliare” ale șefilor PSD, Felix Stroe și Ion Dumitrache.
„PSD-ul s-a încolonat de mult în spatele lui Chițac sau PNL s-a încolonat de mult în spatele PSD-ului, ei formează un tot unitar la nivel de Constanța, colaborează foarte bine, ar putea face lejer o fuziune mâine dacă ar fi cazul. Se înțeleg bine, pentru că ceea ce îi unește nu sunt interesele Constanței, ci interesele imobiliare ale șefilor PSD Constanța și ale altora. În 2020, Vergil Chițac a promis că va scăpa Constanța de PSD și a făcut exact invers”, a spus Stelian Ion, pentru TOMIS NEWS.
De asemenea, președintele USR a vorbit și despre Justiție, regimul Iohannis și toate nenorocirile pe care le face PNL, partid despre care este convins că și-a trădat electoratul, aducând PSD la guvernare, atât la nivel național cât și la nivel local. În privința Justiției, Stelian Ion a reclamat o serie de nereguli la schimbarea șefului DNA de la Constanța, Andrei Bodean, ca parte a unei campanii la nivel național. În privința acestei campanii, coaliția este nevoită să emită o serie de rapoarte către Comisia Europeană, în cadrul mecanismului Rule of Law. Aici, Stelian Ion este vizat direct – evident, din partea PNL – de o plângere: în mandatul său de ministru al Justiției, ar fi fost o ilegalitate cu prilejul organizării unui concurs în minister, iar cei de la PNL l-ar turna pe Stelian Ion la Comisia Europeană, prin interferența acestuia în cadrul concursului.
Despre Constanța, PNL, Justiție, corupție și multe altele, deputatul Stelian Ion a detaliat în cadrul unui interviu pentru TOMIS NEWS:
in url
in url
detect_provider_and_id_from_url method needs url.