„Spionul” de la Constanța, băut la volan, care a făcut accident cu mașina instituției, cercetat penal. SRI spune că… este în regulă: „NU se afla în timpul serviciului!”

În luna februarie a acestui an, un ofițer din cadrul SRI Constanța a… comis-o. Acesta ar fi fost prins beat la volan – mașina instituției, a făcut accident, ulterior scandal la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Constanța, iar dosarul a fost preluat de Parchetul Militar București. Cel puțin asta au transmis la momentul respectiv… colegii celui în cauză, fiind vorba de colonel Traian Neicu, care, ulterior incidentului, ar fi făcut „presiuni să nu apară informațiile în presă”, iar magistrații de la Parchetul Militar București ar fi blocat trimiterea dosarului la Constanța, „așa cum se obișnuiește”.

A fost pentru prima dată când, cel puțin la Constanța, s-a aflat în spațiul public despre lucruri pe care constănțenii nu le află și, mai ales, de așa manieră, informație plecată pe surse în presa locală. Cei care au transpirat informația în public se tem de mușamalizarea dosarului, fapta fiind deosebit de gravă, oferind și detalii, precum faptul că, la momentul respectiv, șefa SRI Constanța col. Lavinia Vătafu „a trimis un subordonat să preia de urgență autoturismul avariat”.

La zece luni de la evenimente, SRI a confirmat pentru TOMIS NEWS respectivul incident. Halucinant este faptul că, pentru SRI, nu contează că avem un ofițer sub influența alcoolului la volan, cu mașina instituției, relevant este că… nu se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu! De asemenea, SRI nu dorește să clarifice public alte detalii, întrucât avem o „condiţie pe care actele şi faptele săvârşite de domnul colonel Traian Neicu nu o îndeplinesc. La momentul temporal în discuţie, domnul colonel Traian Neicu nu a acţionat în timpul serviciului sau pentru îndeplinirea unei sarcini de serviciu”, au precizat reprezentanții SRI, pentru TOMIS NEWS.

Astfel, SRI a pasat responsabilitățile peste gardul Parchetului Militar, întrucât Serviciul Român de Informaţii nu se poate pronunţa în ceea ce priveşte deciziile luate de organele de urmărire penală”.

Parchetul Militar a confirmat pentru TOMIS NEWS faptul că col. Traian Neicu este în prezent cercetat penal pentru faptele indicate mai sus:

parchet

VA URMA!

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

One thought on “„Spionul” de la Constanța, băut la volan, care a făcut accident cu mașina instituției, cercetat penal. SRI spune că… este în regulă: „NU se afla în timpul serviciului!”

  • duminică, 11 decembrie 2022 la 11:40
    Legătură permanentă

    Neșansa vieții lui ! Daca era băiat deștept apela la politia rutiera și îl escorta până acasă ,tot cu mașina poliției cum se obișnuiește inclusiv pe prietenii de pahar in unele comune de către șeful de post inclusiv la poliția stațiunii Costinești.Despre mușamalizarea dosarelor este o practică obișnuită în sistemul instituției,nu aflam vreo noutate despre mușamalizare și corupție , totul se practică de la cel mic până la cel mare pentru funcția pe care o dețin.Dar există un singur Dumnezeu care face dreptate, toate la timpul lor.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *