Se „revarsă valul” în Consiliul Județean: Mitroi nu mai are răbdare și își impune oamenii la Drumurile Județene – DOCUMENTE
La PNL Constanța s-a dat milităria jos din pod și, într-un inexplicabil pas de defilare, liberalii s-au înghesuit să își pună semnăturile pe un proiect de hotărâre în Consiliul Județean, pentru care s-a solicitat ședință extraordinară. Aceasta va avea loc mâine și nimeni nu își explică motivația vitezei convocării, necesitatea ș.a.m.d. Există totuși o explicație. Este vorba despre numirea administratorilor provizorii în cadrul Drumurilor Județene Constanța SA:
Cele cinci persoane desemnate sunt Nicoleta Drăgan, Ionela Marilena Costache, Cristian Pătruțoiu, Daniela Șerban și Emilia Țuțui. Toți sunt liberali constănțeni, iar patru dintre ei sunt oamenii lui Florin Mitroi, președintele ales al Consiliului Județean Constanța, care – potrivit legii – poate să își preia mandatul abia din 28 octombrie a.c. Astfel, Mitroi nu mai are răbdare și i-a mobilizat pe soldățeii din subordine să percuteze în regim de urgență, pentru a-și impune oamenii la una dintre cele mai bănoase instituții ale Consiliului Județean.