Modernizarea zonei unde a avut loc accidentul din 2 Mai, pus „pe pauză” de Mitroi (PNL): Vrea să își asume paternitatea proiectului – DOCUMENTE

|
mitroi

Astăzi, de la ora 10:00, consilierii județeni constănțeni trebuia să participe la ședința ordinară pe luna iulie. Au fost prezenți doar 7 dintre ei, astfel că ședința nu s-a mai ținut, președintele Mihai Lupu susținând ulterior în cadru privat faptul că va relua ședința în câteva zile. Contextul este unul foarte tensionat, din cauza penultimului proiect de pe ordinea de zi, respectiv cel privind „aprobarea asocierii UAT Județul Constanța și UAT Comuna Limanu în vederea realizării în comun a execuției de lucrări a Lotului 2 aferent obiectivului de investiții „Amenajare Gheorghe Bunoiu și înființare refugii parcare/spații verzi pe strada Mihail Kogălniceanu în localitatea 2 Mai, comuna Limanu , Județul Constanța”.

Este vorba despre zona unde, în august 2023, a avut loc accidentul din 2 Mai, produs de Vlad Pascu, accident de notorietate națională. Pe parcursul zilei de ieri au avut loc două evenimente, legate de ședința de astăzi: Mai întâi, primarul comunei Limanu, Daniel Georgescu, i-a convocat pe consilierii din localitate pentru a-și asuma asocierea cu Consiliul Județean în vederea demarării proiectului, plus o participație financiară de 15% din valoarea investiției. Amintim faptul că în ultimii ani Primăria Limanu nu a avut banii necesari – nici astăzi nu îi are – însă s-a procedat la o realocare bugetară și Georgescu a reușit să asigure acest procent. Proiectuld de ieri a fost adoptat:

Mai lipsea ca cei de la județ să fie de acord. Mai puțin liberalii, cărora li s-a spus să voteze împotriva proiectului și – mai mult – să vină la sediul organizației, ca să voteze online. Un tip de control caracteristic câștigătorului Consiliului Județean, Florin Mitroi. În campania electorală, transmitea public faptul că nu are nevoie de partid. Astăzi, are nevoie. Numai că mobilizarea liberală s-a intersectat cu abordarea PSD de astăzi, care – anticipând ceea ce vrea să facă PNL Constanța – a refuzat să participe la ședință. Astfel, în loc de proiect respins, avem o amânare. Practic, PSD a reușit să mai câștige niște timp. De ce, totuși, liberalii se opun? Administrativ sau juridic vorbind, nu au nici un argument. Au însă unul politic: Demararea proiectului ar intra în contabilitatea lui Mihai Lupu și a lui Daniel Georgescu, aspect pe care arogantul Mitroi nu îl poate tolera, el dorind să fie salvatorul situației, adică el să inițieze proiectul, pe undeva prin noiembrie, el să asigure finanțarea, el să taie panglica ș.a.m.d.

Între timp, avem o ședință amânată, cu un proiect rămas „în aer”. De asemenea, dacă liberalii vor insista cu aceeași poziție, la PSD Constanța se vorbește de un protest pe 19 august, cu prilejul comemorării tragicului eveniment, unde „pozele cu Huțucă (președintele PNL Constanța, Bogdan Huțucă) le vom pune pe toate gardurile”!

VA URMA!

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *