S-a „făcut” justiție și la Hexi Pharma. Rizea (REPER Constanța): „Credeam, în ultimii ani, că marile mafii politice vor fi, treptat, înfundate. Evenimentele recente m-au contrazis puternic…”

Curtea de Apel București a constatat că faptele din dosarul Hexi Pharma s-au prescris ca urmare a unei decizii a Curții Constituționale. Pedepsele inițiale au fost anulate, dar firma care producea dezinfectanți neconformi trebuie să plătească despăgubiri de câteva milioane de lei spitalelor. Curtea de Apel București a dispus încetarea procesului în cazul directorilor Hexi Pharma, compania închisă după tragedia din clubul Colectiv pentru că furniza spitalelor dezinfectanți neconformi. Inițial, foștii directori ai companiei, Flori Dinu și Mihail Leva au fost condamnați de Tribunalul București, la 3 ani, respectiv 3 ani și 8 luni de închisoare. Firma a primit o amendă penală de 2,6 milioane de lei. După rejudecare, Curtea de Apel a anulat pedepsele ca urmare a intervenirii prescripției, Hexi Pharma fiind obligată să plătească mai multor zeci de spitale din țară despăgubiri de câteva milioane de lei.

Deznodământul Hexi Pharma a dezamăgit-o pe deputatul constănțean al REPER, Cristina Rizea, care a transmis faptul că reprezintă un fel de cireașă de pe tort, după recentele cazuri Sorin Oprescu, Lucian Bode ș.a.

„Statul (răs)cumpărat: Un portret onest al României politice! Credeam, în ultimii ani, că marile mafii politice vor fi, treptat, înfundate. Evenimentele recente m-au contrazis puternic. În primul rând, Hexi Pharma. Decese, infracțiuni și durere. Acestea au fost pedepsele pe care oameni inocenți au fost obligați să le îndure pentru ca vinovații să fie achitați. Halal sistem… Aflăm, pe urmă, că Oprescu a fost, la rândul său, achitat. Desigur, era de așteptat, doar România își respectă ultra-decorații generali și marile figuri academice de subsol. Era o pierdere pentru societate să își continue talentele după gratii… În același spirit, întoarcerea la epoca Dragnea pare să devină din ce în ce mai evidentă pe măsură ce monstruoasa coaliție își desfășoară activitatea. Memoria zilei de 10 august a rămas, pentru PNL, pare-se, o simplă lozincă politică. Bode și Ciucă, tastele copy și paste ale Guvernului, au preluat întocmai proiectul Dragnea-Carmen Dan pentru a limita dreptul la protest. Pe bune, măcar să fi schimbat și voi un pic forma… Fondul același rămâne. Ce-i curios e că, totuși, Dragnea se ostenea să-și pună țara la picioare. Ăștia nici măcar nu se ostenesc. Nici credite nu-i dau omului pentru munca lui. Oricum, nici nu e cazul. Orice om conștient înțelege că asta fac oamenii care ne conduc în prezent. S-a șters cazierul. Nicio problemă, degeaba ștergi cu radiera, urmele de creion rămân”, a transmis deputatul Rizea.

În martie 2017, Hexi Pharma a fost trimisă în judecată de Parchetul General pentru săvârşirea a 340 de infracţiuni de înşelăciune și uz de fals. Este vorba de cazul dezinfectanților diluați de firma Hexi Pharma, biocide folosite în sute de spitale din România. La momentul respectiv, timp de un an, s-a pus problema cine ar trebui să judece acest caz. Tribunalul sau judecătoria? S-a decis, într-un final, să fie tribunalul. În ianuarie 2019, Tribunalul București a dat o soluție pe fond în acest caz după o judecată rapidă de opt luni și după zece termene.

Problemele au început să apară la instanța superioară. La Curtea de Apel București, principalele cauze de întârziere rezultate din analiza încheierilor de ședință sunt expertizele dispuse de instanță, comunicarea rezultatelor, obiecțiunile la raportul de expertiză, lipsa de procedură cu citarea părților, soluționarea cererilor de abținere a unor judecători, sau lipsa avocaților la unele termene. Aici procesul a durat din luna mai 2019 până în astăzi, adică 3 ani și jumătate și a avut 50 de termene. Încă din septembrie anul trecut, un inculpat din dosar a cerut încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie specială. El a făcut referire la o decizie a Curții Constituționale de anul trecut care a stabilit că în perioada 2018 – 2022 nu a existat un caz de întrerupere a prescripţiei penale. Consecința imediată a acestei decizii este că mii de dosare penale se vor închide.

Procurorul de ședință nu s-a împotrivit acestei propuneri. „Justiţia trebuie să lucreze cu materialul Legiuitorului, iar magistraţii trebuie să respecte deciziile Curţii Constituţionale”, a susținut acesta.

Pronunţarea sentinţei definitive în acest caz putea să fie dată de Curtea de Apel Bucureşti încă de acum doi ani, însă judecătorii au repus cauza pe rol în noiembrie 2020 pentru efectuarea unei expertize chimice care a durat extrem de mult.

La fond, în ianuarie 2019, Flori Dinu, directoarea generală a companiei Hexi Pharma a primit 3 ani de închisoare cu executare pentru fals în înscrisuri şi participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor. În acelaşi dosar, Mihai Leva, şef de producţie al firmei, a fost condamnat la 3 ani şi 8 luni de închisoare cu executare. De asemenea, compania a fost obligată la plata unei amenzi penale de 2,6 milioane lei. Conform deciziei Tribunalului București, Hexi Pharma trebuie să plătească un prejudiciu de aproximativ 125 milioane lei, reprezentând contravaloarea produselor biocide neconforme achiziţionate de sute de spitale din ţară.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *