Moțiunea USR și Forța Dreptei împotriva ministrului de Interne, Lucian Bode, RESPINSĂ în Parlament

Moțiunea simplă împotriva ministrului de Interne, Lucian Bode, a fost respinsă la vot în Camera Deputaților. Moțiunea a fost respinsă cu 90 de voturi pentru, 189 contra și 3 abțineri. Moțiunea simplă a fost inițiată de 52 de parlamentari, dar a primit 90 de voturi favorabile ceea ce înseamnă că au votat și parlamentari din alte grupuri politice.
„Aflat în situaţia stranie de a se prezenta în faţa românilor şi a întregii lumi cu un şef al Poliţiei dovedit hoţ, Guvernul României e obligat să ia măsuri pentru repararea demnităţii instituţiilor sale democratice. Scopul prezentei moţiuni este acela de a atrage atenţia asupra întârzierii nepermise într-o funcţie guvernamentală a unui om care nu o merită, aşa cum nu-şi merită titlul academic sau respectul oricărui om care a muncit cinstit în această ţară. Încă-ministrul de Interne Lucian Bode nu numai că refuză să îşi asume responsabilitatea pentru propriile fapte, dar, cu un insultător tupeu, încearcă să mute discuţia pe un teren al banalelor schimburi de replici politice. În paralel, declanşează o ofensivă juridică dublată de o campanie mediatică menită să prezinte o realitate parţială, mincinoasă şi, pe alocuri, de-a dreptul ridicolă”, se afirmă în textul moţiunii.
Lucian Bode: „Un atac politic concertat”
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a transmis, în cadrul dezbaterilor, că moţiunea simplă depusă împotriva sa reprezintă „un atac politic concertat”, iar acuzaţiile de plagiat privind teza de doctorat nu au legătură cu realitatea şi „nişte analfabeţi funcţionali” încearcă să îl denigreze şi îl „răstignesc în piaţa publică” cu privire la parcursul academic şi profesional.
„Astăzi, nişte analfabeţi funcţionali încearcă mă denigreze, mă răstignesc în piaţa publică cu privire la parcursul meu academic şi profesional, unii care nu ştiu să-şi întocmească un CV, care au absolvit o facultate în doi ani sau care se bâlbâie când au de dat explicaţii despre cum şi-au dobândit diplomele de studiu. În 2018, respectând absolut toate reglementările şi standardele în vigoare atunci, rapoartele de similitudine, antiplagiat ale Univesităţii Babeş – Bolyai, la rapoartele membrilor comisiei de susţinere, în urma susţinerii publice, teza mea a primit calificativul foarte bine şi distincţia magna cum laude”, a susţinut ministrul.
Patru deputați USR care au semnat moțiunea au uitat să vină la vot
Nici bine nu a început sesiunea parlamentară că opoziția formată din USR și Forța Dreptei au și depus moțiune simplă împotriva ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode. De ce au depus împreună este destul de clar: în urma plecărilor succesive, USR a rămas fără numărul necesar de deputați care pot iniția o moțiune. Așa că ori de câte ori vor să inițieze un astfel de demers, aceștia au nevoie să negocieze cu alte formațiuni din opoziție.
Astăzi, 8 februarie, a avut loc votul pe moțiunea inițiată împotriva lui Lucian Bode. Doar că la vot, ce să vezi, surpriza și penibil! 5 semnatari ai moțiunii s-au răzgândit și nu au mai votat. E vorba de 4 USR-iști: Claudiu Năsui (fostul ministru al Economiei), Oana Murariu, Oana Țoiu, Monica-Elena Berescu și un neafiliat Gabriel Plăiașu. Sursele spun că în interiorul USR au existat critici pentru că liderii partidului au depus o moțiune care era în proporție de 90% o înșiruire de speculații și atacuri la adresa ministrului Bode, fără niciun fel de legătură cu activitatea sa de la Minister, moțiunea fiind astfel una fără substanță. În realitate, se pare că această problemă e una mult mai mare decât lasă USR să se vadă. Se pare că, în ultimul an, au plecat atât de mulți membri și parlamentari din formațiunea condusă de Cătălin Drulă, tocmai pentru că USR se ocupă aproape exclusiv de atacuri politice la comandă, iar activitatea parlamentară a devenit aproape inexistentă.