Rușii au BOMBARDAT portul Odessa de la Marea Neagră, la o zi după Acordul privind exportul cerealelor

Rachete rusești au lovit sâmbătă infrastructura din Odesa, în sudul Ucrainei, a declarat armata ucraineană, citată de Reuters. Acest fapt vine după ce vineri a fost semnat un acord pentru deblocarea exporturilor de cereale din porturile de la Marea Neagră. Orașul Odesa are o importanță strategică asta pentru că este oraș-port la Marea Neagră. Acordul istoric semnat vineri de Moscova și Kiev ar fi permis ca anumite exporturi să fie expediate din porturile de la Marea Neagră, inclusiv din hub-ul din Odesa.

Inamicul a atacat portul comercial maritim Odesa cu rachete de croazieră Kalibr”, a scris Comandamentul Operațional Sud pe aplicația Telegram.

Două rachete au lovit infrastructura din port, în timp ce alte două au fost doborâte de forțele de apărare aeriană, a precizat acesta. Porturilor ucrainene au fost blocate de către flota rusă din Marea Neagră, de la invazia Moscovei din 24 februarie. Au fost oprite zeci de milioane de tone de cereale și multe nave. Acest lucru a agravat blocajele din lanțul de aprovizionare global și, împreună cu sancțiunile occidentale asupra Rusiei, a alimentat inflația prețurilor la alimente și energie.

Acordul de export de vineri urmărește să evite foametea a zeci de milioane de oameni din țările mai sărace prin injectarea unei cantități mai mari de grâu, ulei de floarea-soarelui, îngrășăminte și alte produse pe piețele mondiale, inclusiv pentru nevoile umanitare, parțial la prețuri mai mici. Conform planului semnat vineri, oficialii ucraineni vor ghida navele prin canale sigure, traversând apele minate, către trei porturi, inclusiv Odesa, unde vor fi încărcate cu cereale. Moscova a negat responsabilitatea pentru criză, acuzând sancțiunile pentru încetinirea propriilor exporturi de alimente și îngrășăminte și Ucraina pentru că a minat căile de acces către porturile sale din Marea Neagră.

Rusia a spus Turciei că nu are nimic de-a face cu bombardamentele din port

Oficialii ruși le-a transmis omologilor turci că Moscova nu are „nimic de-a face” cu bombardamentele din portul Odesa de la Marea Neagră, informează Sky News.

„În contactul nostru cu Rusia, oficialii ruși ne-au spus că nu au absolut nimic de-a face cu acest atac și că examinează problema foarte atent și în detaliu”, a declarat ministrul apărării Hulusi Akar într-un comunicat. „Faptul că un astfel de incident a avut loc imediat după acordul pe care l-am încheiat ieri ne-a îngrijorat cu adevărat”, a adăugat oficialul turc.

Atacul asupra portului din Odesa a fost anunţat de armata ucraineană, care l-a atribuit Rusiei. „Inamicul a atacat portul comercial Odesa cu rachete de croazieră Kalibr. Două rachete au fost doborâte de apărarea antiaeriană, două au lovit infrastructura portului”, a anunţat Comandamentul Operaţional Sud pe reţeaua Telegram.

Ucraina, reacție virulentă după atacul asupra portului Odesa

Ucraina l-a acuzat sâmbătă pe președintele rus Vladimir Putin pentru bombardamentul de la Odesa și a transmis că Moscova va suporta „întreaga răspundere” a unui eșec al acordului privind exportul de cereale, semnat vineri la Istanbul.

Lovind cu rachete portul Odesa la nici o zi de la angajamentele asumate de Rusia la Istanbul, președintele rus a „scuipat în fața secretarului general al ONU, Antonio Guterres, şi a președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, care au depus eforturi uriașe pentru a ajunge la acest acord”,  a spus Oleg Nikolenko, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Kiev.

Inamicul a atacat portul comercial Odesa cu rachete de croazieră Kalibr. Două rachete au fost doborâte de apărarea antiaeriană, două au lovit infrastructura portului”, a anunțat, sâmbătă, Comandamentul Operațional Sud al Ucrainei pe rețeaua Telegram. Autorităţile ucrainene au raportat sâmbătă un atac rusesc asupra portului comercial din Odesa, un punct cheie pentru exportul de cereale prin Marea Neagră.
„Inamicul a atacat portul maritim comercial cu rachete de croazieră din clasa Kalibr. Două rachete au fost doborâte de apărarea ucraineană, în timp ce două au lovit infrastructura portului”, au relatat surse ucrainene din Odesa, potrivit Ukrinform – relatează EFE. Ukrinform aminteşte apoi rolul cheie al acestui port pentru exportul de cereale, precum şi acordul încheiat vineri la Istanbul cu Rusia în acest domeniu.

Acest acord, încheiat sub auspiciile Turciei şi ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, prevede un coridor maritim pentru a atenua criza alimentară cauzată de blocada rusă asupra porturilor ucrainene din Marea Neagră. Ucraina și Rusia au semnat vineri, la Istanbul, documente separate cu Turcia și ONU privind exportul de cereale și alte produse agricole prin Marea Neagră. Kievul şi Moscova au semnat texte identice, dar separate, la solicitarea Ucrainei, care a refuzat ca reprezentanții săi să își depună semnătura pe un document alături de Rusia.

UE condamnă în termeni duri atacul

Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene (UE) pentru afaceri externe, Josep Borrell, a condamnat ferm sâmbătă atacul rusesc asupra portului ucrainean Odesa şi a criticat Moscova pentru agresiunea împotriva unei ţinte cruciale de export de cereale, la o zi după ce a semnat un acord de deblocare a exporturilor ucrainene de cereale din fosta republică sovietică.

UE condamnă ferm atacul cu rachete ruseşti asupra portului maritim din Odesa. Lovirea unei ţinte esenţiale pentru exportul de cereale la o zi după semnarea acordurilor de la Istanbul este deosebit de condamnabilă şi demonstrează încă o dată dispreţul total al Rusiei faţă de dreptul şi angajamentele internaţionale”, a scris Borrell pe Twitter.

Rușii continuă bombardamentele: Mai mulți morți după atacuri cu rachete în centrul Ucrainei

Trei persoane au murit sâmbătă în urma loviturilor rachetelor rusești asupra regiunii Kirovohrad, din centrul Ucrainei, potrivit guvernatorului Andriy Raikovych, citat de Reuters. Este vorba de doi agenți de securitate de la o stație de electricitate și de un soldat ucrainean. Trei persoane au fost ucise sâmbătă, când 13 rachete rusești au lovit un aerodrom militar și infrastructura feroviară din regiunea centrală ucraineană Kirovohrad, a declarat guvernatorul local Andriy Raikovych, la o televiziune locală.

Guvernatorul Andriy Raikovych a declarat că doi agenți de securitate de la o substație de electricitate au fost uciși. El a mai spus că un soldat ucrainean a fost ucis și alți nouă au fost răniți. Raikovici a spus că loviturile au perturbat rețeaua electrică și că, în consecință, un cartier din capitala regională Kropyvnytskyi a rămas fără curent electric.

Ucraina a bombardat un pod din regiunea Herson, folosit pentru aprovizionarea trupelor rusești

Ucraina susține că a lovit sâmbătă un pod în regiunea ocupată a Mării Negre, Herson, vizând o rută cheie de aprovizionare a Rusiei, potrivit Sky News. Lovitura a vizat podul Darivskii peste râul Ingulets, folosit pentru aprovizionarea trupelor rusești, la câteva zile după ce a fost lovit un pod cheie peste râul Nipru, în apropiere, a declarat un consilier al guvernatorului regiunii care se află pe teritoriul controlat de Ucraina.

Fiecare pod este un punct slab pentru logistică, iar forțele noastre armate distrug cu pricepere sistemul inamic. Nu este încă eliberarea Hersonului, ci un pas pregătitor serios în această direcție”, a anunțat Serhii Khlan.

Adjunctul șefului autorității regionale instalate de Rusia a declarat că podul a fost lovit de șapte rachete de la sistemele de rachete de artilerie de mare mobilitate (HIMARS) furnizate de Occident, dar că podul încă funcționează, a precizat agenția rusă de știri TASS.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *