România a RATAT aderarea la Schengen. Bulgaria, blocată de Olanda; Croația intră

Austria a votat joi, în Consiliul JAI, împotriva intrării României în spațiul Schengen. De asemenea, intrarea Bulgariei a fost blocată de votul negativ al Olandei, iar cum dosarul aderării României este la pachet cu cel al Bulgariei, votul olandez a fost automat și anti-România. Inițial, Austria a propus amânarea votului, dar România a insistat să existe un vot, după ce restul statelor membre s-au aliniat în spatele României.

Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, şi-a exprimat dezamăgirea, joi, după Consiliul JAI care a respins accederea României şi Bulgariei la Schengen, şi le-a transmis un mesaj cetăţenilor acestor ţări: „Meritaţi să fiţi membri, meritaţi să fiţi în Schengen”.

„Împărtăşesc dezamăgirea cu românii şi bulgarii. Meritaţi să fiţi în Schengen, o să fac din asta prioritatea mandatului meu”, a spus Johansson.

Croaţia a anunţat joi că a obţinut undă verde pentru intrarea în Spaţiul Schengen la 1 ianuarie, relatează AFP şi Reuters. Decizia a fost luată în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne care se desfăşoară la Bruxelles şi a fost făcută publică de reprezentanţii Croaţiei la UE.

Ultimul pas a fost făcut! Decizia Consiliului a fost adoptată. Este acum confirmat oficial că Croaţia va adera la Spaţiul Schengen la 1 ianuarie 2023″, a precizat Reprezentanţa Permanentă a Croaţiei la UE pe Twitter.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *