Recean, gazda lui Bolojan: „Relația Moldovei cu România este înrădăcinată în conștiința noastră, la cel mai frățesc nivel” – VIDEO

Premierul Ilie Bolojan a ajuns la Chișinău și s-a întâlnit cu premierul moldovean, Dorin Recean. Relația dintre Republica Moldova și România s-a construit ani la rând pe legăturile între oameni de pe ambele maluri ale Prutului, „pentru că este înrădecinată în conștiința noastră”, a spus, sâmbătă, premierul Republicii Moldova, care a amintit și strânsa relație economică, prin ajutorul primit.
„Relația dintre noi, relația dintre Republica Moldova și România s-a construit ani la rând pe legăturile între oameni de pe ambele maluri ale prutului, pentru că este înrădecinată în conștiința noastră. Ea nu poate fi distrusă de vremuri sau nu poate fi distrusă de politicieni, dar poate fi întărită ca să asigure rezistența noastră în fața oricăror provocări străine și să aducă rezolvarea problemelor cetățenilor cât mai curând. Cu Ilie Bolojan prim-ministru, cu Nicușor Dan președinte, relațiile dintre Chișinău și București s-au ridicat, cred, la cel mai frățesc nivel. În ultimii ani ne-am susținut reciproc în fața greutăților, în fața interferenței unor forțe străine în alegerile noastre, dar am și celebrat în aceeași bucurie succesele fiecăruia. Când pe podiumurile internaționale urcă Moldova sau România, când la fotbal câștigă Moldova sau România, trăim aceeași emoție de mândrie și de bucurie. România este alături de noi în construirea drumului european al Republicii Moldova la fiecare pas. Parteneriatul dintre guvernele noastre, companiile noastre, teaterile și universitățile noastre se materializează în rezultate concrete pentru oamenii de ambele maluri ale Prutului”, a spus Dorin Recean, în vizita pe care premierul român Ilie Bolojan a făcut-o sâmbătă în Republica Moldova.
„Vă mulțumim pentru că ne ajutați în procesul nostru de a deveni independenți energetic. Luăm din România peste 50% din energie electrică la prețuri avantajoase și construim împreună linii de interconecțiune vitale pentru securitatea energetică a Republicii Moldova. Împreună cu România facem lucruri mari și avem planuri ambițioase în următoarea perioadă. Contăm și mai departe pe susținerea României când se descută cadrul financiar al Uniunii Europene pentru includerea țării noastre în planificarea bugetară europeană și pentru accesarea cât mai curând a fondurilor de preaderare. Finalizăm linia Vulcănești-Chişinău la sud și pornim construcția a încă două linii Bălți-Suceava la nord și Strășeni-Gutinaș în centru. Pe lângă podul de la Ungheni-Ungheni, care va fi primul pod rutier permanent peste Prut construit în ultimele șase decenii, avem în plan încă patru poduri noi, care vor face mai ușoară viața călătorilor, dar și important, a transportatorilor de mărfuri, adică a mediului de afacere”, a mai spus Recean.
Recean a afirmat că Moldova are obligația să reducă timpii de așteptare în punctele de frontieră, iar sâmbătă a avut loc o ședință de lucru cu toate instituțiile responsabile și va fi grăbită implementarea sistemului electronic de programare, așa încât transportatorii să se înregistreze online pentru a-și programa timpul exact de trecere a frontierei.Recean a mai spus că o treime din exporturi sunt cumpărate de România, de la conductoare electrice, la grâu, mobilier și, desigur, vinuri.
„Republica Moldova are în România o piață de export foarte importantă. Peste 1600 de companii cu capital românesc oferă locuri de muncă aici, în Republica Moldova și este important ca toate aceste cifre să crească. Schimburile comerciale, numărul de locuri de muncă deschise, numărul de companii de succes care se deschid pe ambele maluri ale Prutului. Însă toate acestea depinde modul în care ne vom alege viitorul. Pentru că viitorul se construiește, nu se ghicește. Moldova are de luat o decizie esențială la toamnă și sunt încrezător că neamul nostru va alege ce este mai bine pentru el”, a mai spus Dorin Recean.
Prim-ministrul Ilie Bolojan, aflat în vizită în Republica Moldova, a fost primit sâmbătă dimineaţa, cu onoruri militare, de către omologul moldovean, Dorin Recean, la sediul Guvernului de la Chişinău, cinform Agerpres. În cadrul ceremoniei oficiale au fost intonate imnurile celor două state.
În cursul dimineţii cei doi premieri au făcut şi un scurt tur al vămii Albiţa şi au vizitat punctele de lucru.Ilie Bolojan efectuează sâmbătă o vizită de lucru în Republica Moldova, prima în calitate de prim-ministru al României.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, discuţiile de la Chişinău se vor concentra asupra principalelor teme şi proiecte de cooperare aflate pe agenda bilaterală, inclusiv proiectele finanţate de către România prin intermediul fondurilor nerambursabile, precum şi aspecte legate de integrarea europeană a Republicii Moldova.În acest context, prim-ministrul Ilie Bolojan va reconfirma caracterul special al relaţiei bilaterale, bazate pe o prietenie sinceră şi o istorie comună, precum şi sprijinul ferm al României pentru avansarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, precizează sursa citată.
Cei doi premieri vor fi prezenţi apoi la Festivalul Tezaur Naţional 2025, în satul Horeşti, raionul Ialoveni, după care se vor întâlni cu cetăţenii din regiune, la Casa de cultură din satul Bardar.În cursul după-amiezii, premierul Ilie Bolojan va avea o întrevedere cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, la sediul Preşedinţiei.
Premierul Ilie Bolojan se află sâmbătă în vizită în Republica Moldova, unde are programate Întâlniri cu preşedintele Maia Sandu şi cu prim-ministrul Dorin Recean şi participare la evenimente publice în raionul Ialoveni. În cadrul discuţiilor, Bolojan va reconfirma caracterul special al relaţiei bilaterale şi sprijinul României faţă de parcurul european al Republicii Moldova, conform news.ro.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


