Primarul Chițac s-a dus peste Bolojan ca să salveze măcar câteva proiecte din Constanța. „Premierul USR”, de neclintit: „Dacă vă înțeleg pe toți, nu mai opresc nimic!”

Screenshot 20250822 134852 Chrome

În contextul discuțiilor tot mai tensionate dintre primarii marilor orașe și premierul Ilie Bolojan, situația proiectelor din municipiul Constanța devine tot mai incertă. Măsurile de austeritate impuse de actualul guvern pun în pericol proiectele de infrastructură aflate în desfășurare, fapt care irită profund atât edilii, cât și comunitatea locală de dezvoltatori și antreprenori din domeniul construcțiilor. Mulți dintre aceștia se declară îngrijorați de viitor, afirmând că riscă falimentul ca urmare a blocării finanțării pentru proiectele publice. Lipsa de previzibilitate și suspendarea investițiilor îi aduc în pragul disperării.

Printre discuțiile aprinse purtate recent între primarul Constanței, Vergil Chițac și premierul Bolojan – perceput deja în PNL ca fiind „premierul USR”, s-a remarcat abordarea diplomat-oportunistă a edilului local, care, deși înțelegător față de constrângerile economice, a subliniat nevoia susținerii unor proiecte strategice pentru oraș. Chițac a admis că lucrările la Bulevardul Madrid nu mai pot fi continuate în aceste condiții restrictive, însă a solicitat insistent sprijin pentru finalizarea construcției stadionului Farul, un obiectiv esențial pentru Constanța.

„Dacă vă înțeleg pe toți, nu mai opresc nimic!”

Discuțiile, tensionate până la capăt, nu au adus un deznodământ clar. Fiecare parte a susținut cu fermitate propria poziție: primarul a pledat pentru proiectele de interes local, iar premierul a insistat pe necesitatea măsurilor de austeritate, concluzionând în discuția preliminară: „Dacă vă înțeleg pe toți, nu mai opresc nimic!”

. Astfel, viitorul proiectelor importante din Constanța, inclusiv cel al stadionului Farul, rămâne sub semnul întrebării, urmând să vedem în perioada următoare dacă se va găsi o cale de compromis sau dacă orașul va fi nevoit să-și pună pe pauză planurile de dezvoltare.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu