Proiectele PSD – Centre pentru seniori și bazin de înot pentru persoanele cu dizabilități, ADOPTATE în Consiliul Local Constanța. Răsăuțeanu, către Chițac: „Să sperăm că nu le atacă colegul dvs. de partid!” – DOCUMENTE
Consilierii locali municipali s-au reunit joi în cadrul ședinței ordinare pe luna august. Printre numeroasele proiecte de hotărâre de pe ordinea de zi s-au regăsit și cele pentru care grupul PSD se bate de… jumătate de an: centrele de asistență medicală pentru vârstnicii orașului și bazinul de înot pentru persoanele cu dizabilități. Ambele proiecte de hotărâre au fost adoptate cu 26 de voturi pentru.
Având în vedere ultimele experiențe neplăcute, înainte de vot, liderul consilierilor PSD, Costin Răsăuțeanu, a făcut apel la primarul Vergil Chițac pentru ca prefectul Silviu Coșa să nu le atace ulterior în contencios administrativ:
„Constatăm că la aproape jumătate de an de când au fost depuse de către grupul PSD, proiectele privind înființarea celor 4 centre de asistență medicală și recuperare medicală pentru vârstnici și seniori și construirea unui bazon de înot și sală de sport pentru persoanele cu dizabilități și bineînțeles ca urmare a insistențelor noastre astăzi se pot vota aceste proiecte foarte importante. Sperăm domnule primar, așa, ca printr-o minune, ca aceste proiecte de interes local și așteptate de constănțeni să nu fie atacate de colegul dvs. de partid (prefectul Silviu Coșa – n.r.), doar pentru că sunt proiectele PSD. Facem un apel către toți colegii din CLM, un apel cu toată deschiderea, ca aceste proiecte să fie sprijinite prin vot. Sunt așteptate de vârstnici și persoanele cu dizabilități”, a spus Răsăuțeanu.
De asemenea, în susținerea proiectului privind bazinul de înot, liderul social-democrat a citit un mesaj al unei mame care are un copil cu sindrom Down:
„Dau citire unui mesaj al unui părinte de copil cu dizabilități pe care mi l-a transmis. Mama unui copil cu sindrom Down: „Persoanele cu dizabilități sunt și ele superbe ființe, sunt marginalizate de societate, de stat. Sunt altfel și credem că ele trebuie să fie tratate cu atenție. Dacă ar exista acest bazin și sala de sport, adaptate acestei categorii, cu personal calificat și dedicat, pot să apară rezultate grozave în direcția îmbunătățirii calității vieții. Spațiu privat, regulile simple și mișcările repetitive îi vor ajuta să își consume energia și să se dezvolte armonios și să le crească stima de sine”. Dragi colegi, am încredere că veți răspunde afirmativ la demersul nostru și veți sprijini prin vot”, a mai spus Răsăuțeanu.