Primarul Chițac vrea să aducă la Constanța „insule ecologice digitalizate”: Cinci tipuri de containere, pentru colectarea selectivă a deșeurilor – DOCUMENT

Consilierii locali municipali s-au reunit marți în cadrul unei ședințe extraordinare. Primul dintre cele două proiecte de pe ordinea de zi s-a referit la „aprobarea depunerii proiectului „Construirea de insule ecologice digitalizate în municipiul Constanța”, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență”. Toți cei 25 de consilieri locali prezenți au votat pentru adoptarea proiectului inițiat de primarul Vergil Chițac.

Concret, potrivit studiului de oportunitate, vorbim despre două tipuri de insule, fiecare cu câte cinci containere, după cum urmează: pentru biodegradabile, reziduale, sticlă, plastic și metal și hârtie și carton.

Plătește cât arunci

Principalul obiectiv al proiectului este creșterea gradului de colectare separată a deșeurilor, astfel implementarea instrumentului „plătește cât arunci” se va realiza „în baza elementului volum”. În prima etapă, proiectul se va desfășura doar în zonele de case, iar Primăria Constanța va derula o campanie de publicitate timp de șase luni. Insulele de tip 1 vor fi amplasate în zonele cu o densitate mai mică a populației, iar cele de tip 2 în zonele cu densitate mai are.

Valoarea totală a proiectului prin PNRR este de 24 milioane lei.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *