Președintele Croației: „Uniunea Europeană ne tratează ca și cum am fi RETARDAȚI!”

Președintele Croației, Zoran Milanovici, a declarat în cadrul unei vizite oficiale desfășurate zilele trecute la Budapesta că nu este mulțumit de cum este tratată țara sa de unele state membre UE. Zoran Milanovici a comparat relația dintre Uniunea Europeană și unele dintre țările membre cu aceea dintre cineva care se crede părintele unui copil cu „probleme de dezvoltare”. El a declarat că nu doar țara sa a fost tratată astfel, ci și Ungaria sau Polonia au avut parte de același tratament din partea UE în trecut. Milanovici a făcut aceste declarații în cadrul unei vizite oficiale efectuate sâmbătă la Budapesta, relatează publicația croată Danas.

Milanovici a dat exemplul unei scrisori trimise luna trecută de Joseph Borell, vicepreședintele Comisiei Europene. Milanovici a numit textul drept „plin de minciuni” și consideră că tratează țara ca și cum „am fi retardați”.

Acum o lună, Borell a trimis Croației o scrisoare plină de minciuni, în care ne tratează ca și cum am fi retardați”, a spus Milanovici, supărat că țara sa nu poate participa la misiunea ALTHEA din Bosnia.

Președintele croat a comparat situația cu aceea în care „un copil cu dizabilități îl întreabă pe tutore dacă se poate duce afară, iar mama îi spune că nu poate pentru că e întuneric, doar că discuția are loc la prânz”.

„Croația nu este acest copil. Acest gen de relație irită profund. Azi este Ungaria, mâine va fi o altă țară care trebuie disciplinată. Și Polonia era în aceeași situație, ieri. Acum, beneficiază de o pauză din cauza circumstanței cu Ucraina”, a menționat Milanovici.

Acesta nu s-a oprit însă aici și a reiterat ceea ce a menționat zilele trecute, anume că în Ucraina se desfășoară un război-proxy al NATO cu Rusia.

„Este un război-proxy în care singura victimă este Ucraina. Washingtonul și Moscova trebuie să se așeze la masa negocierilor și s-o rezolve, nu Berlin sau Parisul. Apoi, îl citez pe ministrul apărării din Ucraina, care a spus că NATO luptă împotriva Rusiei. Dar nu se discută despre asta. Nu voi permite ca să fim transformați într-un câine dintr-o haită care se duce și latră”, a concluzionat Milanovici.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *