Predoiu (Justiție), despre fugarii celebri ai României: „Jocul reglementărilor şi procedurilor e destul de complicat…”

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, s-a referit la fugarii condamnaţi definitiv în România care nu pot fi aduşi în ţară pentru a-şi ispăşi pedepsele, precizând că jocul reglementărilor şi procedurilor este complicat şi că este esenţial ca ministerul Justiţiei să întocmească la timp procedurile care stau în sarcina sa din punct de vedere legal, arată news.ro. Cătălin Predoiu a fost întrebat, sâmbătă, în emisiunea Insider Politic de la Prima Tv despre marii fugari ai României care nu pot fi aduşi în ţară să îşi ispăşească pedepsele.

Aş vrea să fac două precizări care poate nu sunt suficient de bine subliniate de către instituţiile statului, în speţă de Ministerul Justiţiei, în opinia publică, şi anume faptul că aceste proceduri de extrădare se desfăşoară pe două paliere, în funcţie de localizarea persoanei care este urmărită. Dacă e vorba de un stat în Uniunea Europeană, atunci funcţionează un regulament din 2008 al Uniunii Europene, care e valabil în toată Uniunea Europeană şi procedurile de extrădare se desfăşoară de la instanţă la instanţă. Ministerul de Justiţie ar putea să intervină doar pentru a susţine această procedură din punct de vedere al informaţiilor, al circulaţiei documentelor, dacă o cere instanţa. Cealaltă cale procedurală este cea în ipoteza în care avem de-a face cu o localizare în afara Uniunii Europene şi acolo, da, cel care formulează cererea este Ministerul Justiţiei. Sunt şi astfel de cazuri, le avem în portofoliul ministerului. Celelalte cazuri însă, repet, se desfăşoară de la instanţă la instanţă”, a explicat ministrul Justiţiei.

El a fost întrebat despre cazul fostului primar al Capitalei, Sorin Oprescu, care se află în Grecia.

Cazul pe care l-aţi menţionat dumneavoastră este desfăşurat de la instanţă la instanţă pentru că Grecia este un stat membru al Uniunii Europene şi atunci funcţionează regulamentul din 2008. Instanţa română a emis mandatul european de arestare şi l-a transmis instanţei, autorităţilor greceşti. (…) Nu aş vrea să fac afirmaţii care ar putea fi speculate în procedurile care urmează mai departe, dar să informez cu privire la poziţiile pe care părţile le-au avut în aceste proceduri. În cazul menţionat s-a invocat lipsa unor condiţii adecvate în mediul penitenciar românesc, lucru pe care eu doresc, de asemenea oficial, pentru că sunt în măsură să fac asta, să îl resping ca poziţie, pentru că există penitenciare în România unde condiţiile sunt în linie cu standardele europene şi asta este regula aproape generală. Mai sunt locuri unde avem de îmbunătăţit şi o facem, avem un plan întreg, am crescut capacitatea şi anul acesta avem peste 1.000 de locuri de dat în folosinţă. Noi ca să mărim capacitatea să mărim din spaţiul aflat la dispoziţia unui deţinut, dar dacă nu mă înşel, în cauza respectivă s-a invocat lipsa posibilităţii de tratament medical şi regim alimentar adecvat ceea ce, pe bază de documente scrise, vă spun că nu e cazul în penitenciarul respectiv”, a precizat Cătălin Predoiu.

El consideră că este vorba de o lipsă de încredere, care este dată şi de numărul mare de condamnări la CEDO legat de condiţiile din penitenciarele româneşti.

„Este o lipsă de încredere, să spunem. Şi poate că această lipsă de încredere vine şi din numărul mare de condamnări care au avut loc la CEDO pe această problematică, condiţiile din penitenciar. Situaţia s-a schimbat între timp, adică lucrurile s-au îmbunătăţit şi nu vorbesc de mandatul meu. Fiecare ministru a făcut eforturi să îmbunătăţească această situaţie din penitenciare. Nu spun că totul e perfect, dar spun că nu mai sunt condiţiile care erau în urmă cu 10-15 ani când au apărut şi s-au multiplicat aceste condamnări”, a mai declarat Predoiu.

El a fost întrebat dacă aceste argumente sunt valabile şi în cazul instanţelor din Italia care refuză să trimită în România mai mulţi condamnaţi definitiv, printre care Alina Bica, fosta şefă DIICOT.

„Acolo intervin alte reglementări, respectiv, statul italian a optat, potrivit legislaţiei italiene, şi în acord cu regulamentul european, să dispună executarea pedepsei în Italia şi individualizarea ei în Italia dat fiind că persoanele în cauză, nu e vorba doar de cazul pe care l-aţi menţionat, avem două, trei cazuri acolo şi-au creat legături cu Italia şi asta recunoaşte legea italiană. În această ipoteză se pot face individualizări ale pedepsei şi dispune supravegheat executarea pedepsei în Italia”, a povestit ministrul Justiţiei.

El a adus în discuţie şi un alt caz în care se aşteaptă răspunsul la extrădare dintr-o ţară care nu este membră a Uniunii Europene.

„Sunt altă situaţii, spre exemplu, tot într-un stat care nu e membru de data asta al Uniunii Europene, şi extrădarea se face prin Ministerul Justiţiei, răspunsul la extrădare e în aşteptare pentru că au loc proceduri interne de contestare. Spre exemplu, un condamnat în România a atacat un decret de revocare a cetăţeniei pe care o dobândise în statul respectiv”, a afirmat Predoiu.

Întrebat dacă este vorba de Cristian Rizea, ministrul Justiţiei a răspuns: „Da. A formulat şi o cerere de azil. Ministerul Justiţiei a făcut repetat cereri de extrădare. Suntem în aşteptarea răspunsului. Până când nu suntem în procedurile privind contestarea decretului prezidenţial de retragere a cetăţeniei moldovene, evident că cererea de extrădare este paralizată”.

Ministrul Justiţiei s-a referit la situaţiile de extrădare din afara Europei.

„Avem alte situaţii, să mergem mai departe de Europa, sunt formulate cereri de extrădare. Aşteptăm răspuns, pentru că şi acolo există proceduri interne, există posibilitatea de a contesta cererea de extrădare, măsura arestării provizorii în vederea extrădării şi aşa mai departe. Fiecare se apără procedural cum poate, dar ce vreau să spun este că, cel puţin din perspectiva ministerului şi sunt convins că şi din perspectiva instanţelor, dacă vorbim de mandate europene de arestare, nu există proceduri care sunt lăsate în nelucrare”, a explicat Cătălin Predoiu.

El a mai fost întrebat care este situaţia lui Paul de România.

„Cred că aşteaptă pronunţarea acum, în ianuarie ştiu că era un termen, sper să nu greşesc, 18 – 20 ianuarie a fost sau urmează să fie un termen, nu ştiu exact, dar în orice caz este formulată cererea de către, de asemenea, o curte de aici, din România, de tribunal din România pentru că are mandat european”, a afirmat Predoiu.

El a dat asigurări că ministerul întocmeşte la timp toate procedurile de extrădare.

Jocul reglementărilor şi procedurilor este destul de complicat şi este construit pentru a da garanţii fiecărui cetăţean. Şi ceea ce e esenţial aici este ca ministerul, pe procedurile de extrădare în afara Uniunii Europene şi instanţele pe procedurile de mandat european, să întocmească la timp tocmai toate procedurile care stau în sarcina lor din punct de vedere legal. Ori asta se face”, a mai declarat Predoiu.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *