De ce reintroduce Predoiu (Justiție) SRI în dosarele penale: „O probă obţinută pe mandat de siguranţă naţională poate fi folosită, în măsura în care ea poate fi şi contestată”

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, afirmă că o probă obţinută pe un mandat de siguranţă naţională poate fi folosită într-un dosar penal dacă poate fi şi contestată, precizând că în lege nu era o procedură de contestare a acestor probe. El a menţionat că un proiect de lege iniţiat de ministerul Justiţiei pune în aplicare această decizie a Curţii Constituţionale. Cătălin Predoiu a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, câtă putere ar trebui să aibă serviciile secrete într-o anchetă penală.

„Ancheta penală este condusă de procuror, aşa scrie în Constituţie, aşa scrie în lege şi aşa trebuie să rămână. Înţeleg de unde vine această preocupare şi, în consecinţă, întrebarea dumneavoastră, pentru că în urma unor decizii ale Curţii Constituţionale, Ministerul Justiţiei a trebui să iniţieze un proiect de lege ca să pună Parlamentul în acord legea cu deciziile Curţii Constituţionale sub aspectul validităţii acestor probe. Ce spun aceste decizii ale Curţii Constituţionale? Că o probă care este obţinută pe un mandat de siguranţă naţională, deci pus în aplicare în urma aplicării legii privind siguranţa naţională, poate fi folosită într-un dosar penal, în măsura în care ea poate fi şi contestată. În lege nu exista această procedură de contestare a probelor obţinute pe astfel de… CITEȘTE ÎNTREGUL ARTICOL AICI!

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *