Pe litoral s-au introdus „abonamentele de vară” la șezlonguri. Familiile cu copii au acces și la locul de joacă

Administratorii unor plaje de pe litoralul românesc au introdus un abonament de vară pentru turiștii care vor șezlong pe durata sejurului lor, fără să mai fie nevoiți să se trezească devreme pentru a prinde unul. Pe o plaja din Mamaia, un șezlong costă 40 de lei pe zi, iar administratorii s-au gândit să creeze un abonament pentru a-și fideliza clienții. Astfel, abonamentul se poate face pornind de la trei zile, iar prețul este de 105 lei, conform observatornews.
Cei care vor să închirieze pentru o perioadă mai lungă, primesc o reducere mai mare la șezlong, de 10 lei în fiecare zi. În abonament este inclusă o băutură răcoritoare, o limonadă sau apă. Mai mult, abonații primesc și o reducere de 20% la baza nautică. Și o plajă din Constanța adoptat o strategie similară. Abonamentele pentru toată vara costă 550 de lei, iar turiștii au șezlongul asigurat tot sezonul estival. Familiile cu copii pot face un abonament chiar și la locul de joacă. Acesta costă 550 de lei.
Temperaturile sunt numai bune de plajă. Luni, acestea vor ajunge la 27 de grade, iar apa mării va avea în jur de 21 de grade.