Niște „interes național” sau cum și de ce am DEMISIONAT din SRI – EDITORIAL

Am depus jurământul militar de mai multe ori… dar niciodată nu am jurat credință șefului ierarhic, prietenilor lui de pahar sau de cafea, instituției în care îmi desfășuram activitatea sau vreunui partid politic! Mă chemase comandantul unității să îmi explice că, până la ora 16.00, trebuie să îi prezint „proiectul de mandat” pentru interceptarea telefonului unui funcționar public din opoziție. Îmi mai transmisese același ordin printr-un șefuleț intermediar, cu câteva zile înainte, dar îl ignorasem. Și pe șefuleț, și ordinul!

De fiecare dată mi s-a spus că este ordin de sus, chiar de la „Zeus”, dar mitologia greacă nu era punctul meu forte și aveam dificultăți în a asocia o față cu acel nume. Știam că funcționarul public al cărui telefon doreau să îl intercepteze solicitase niște explicații în instanță de la un membru al Guvernului, iar șefii mei doreau să se facă utili acelui politician aflat la putere. Să nu credeți că funcționarul public era cinstit! Era la fel de incompetent și corupt ca toți ceilalți semeni ai lui! Dar mi se părea umilitor să obțin un mandat de interceptare doar pentru că superiorii mei ierarhici doreau să îi demonstreze unui politician că îl pot sprijini cu informații folositoare în litigiul din instanță!

Presiunea de a elabora acel material nu avea legătură cu „competențele” mele extraordinare de scriitor! Tocmai mi se născuse primul copil, iar asta este metoda standard utilizată de managerii de intelligence autohtoni pentru a se asigura că subordonații pot încălca legea „la ordin”. În momentul apariției unei presiuni financiare, iar nașterea unui copil așa este percepută, încep să apară solicitările „nevinovate” ale superiorilor ierarhici de a contribui la consolidarea realității lor alternative. Începi să prezinți bucăți de adevăr, inventezi circumstanțe atenuante și agravante, iar, după un timp, în loc să prezinți informații reale și pertinente decizionalilor, te limitezi la a alimenta realitatea virtuală pe care ai construit-o în timp și de a cărei stabilitate depinde întreaga ta carieră profesională.

Am băut o cafea și am fumat aproape un pachet de țigări… La ora 15.45 mi-am depus demisia. După câteva zile a fost depusă și cererea de mandat pentru interceptarea telefonului funcționarului public care îndrăznise să fluiere în biserică. Îl întocmise un alt șefuleț, împreună cu un subordonat, mândri posesori de moralitate extrem de flexibilă, care le permitea să pupe orice fund din orice poziție. Unul dintre ei, azi ajuns general, le declara plin de fală subordonaților că articolul de anul ăsta în care era învinovățit de dezinformarea decizionalilor în cazul EUROINS reprezintă o reclamă pozitivă la adresa persoanei lui… Deși a fost sprijinit intens de foștii mei șefi, tipul ăla din Guvern a pierdut în instanță… Din câte știu, în acea unitate militară nu a mai existat un alt subordonat care să își prezinte demisia, refuzând să își încalce principiile. Înainte de a te deplasa în zona de conflict trebuia să predai către comandantul bazei o listă de documente completate.

Nu mă înspăimânta completarea și semnarea testamentului. Răsfoirea și semnarea asigurării era chiar haioasă – pierderea penisului era mai profitabilă decât pierderea unui plămân, dar mai puțin rentabilă decât decesul.
Documentul care mă îngrozea era hârtiuța denumită „PROOF OF LIFE” – o listă cu întrebări și răspunsuri, care, în eventualitatea capturării, era utilizată pentru a ne demonstra identitatea și faptul că suntem vii. În principiu, baza transmitea întrebările de control către cel care pretindea că deține în custodie o anumită persoană, iar aceștia furnizau răspunsurile oferite de către prizonier. Întrebările trebuiau să fie simple și pesonale, iar răspunsurile monosilabice, deoarece nu știam ce stare vom avea când vom fi obligați să ni le amintim. Hârtia aia mă înspăimânta nu prin ceea ce conținea, ci prin faptul că îmi demonstra că există și o realitate alternativă extrem de neplăcută. Mă bucur și că nu au avut ocazia superiorii mei să îmi verifice plicul ăla – conținea prima strofă din poezia „The Smile” a lui William Blake.

Am făcut chestiuni față de care elaborarea unui „proiect de mandat”, la ordinul unui idiot care dorea să se facă util politicianului aflat „pe val” în ziua respectivă, chiar nu suportă grad de comparație! Dar mi-am asumat deciziile proprii și nu am acceptat „sugestii” sosite pe cale ierhică. Nu cred că există profesionalism în domeniul intelligence autohton. Din păcate, se acceptă încălcarea unor drepturi sau libertăți individuale, dacă există un interes superior. Iar interesul superior îl stabilesc niște indivizi care ar face orice pentru o funcție, un grad militar sau niște resturi aruncate în scârbă de la nivelul ierarhic superior.
Nu cred că indivizii care au ajuns „lideri” prin obediență vor genera alt tip de „lideri”.

Zilele astea un general cu mintea odihnită, Anton Rog, ține prima pagină a ziarelor cu niște declarații stupefiante. Ce uită să spună don` general este că acum 5 ani ținea evidența hard-diskurilor din SRI, dar prezența în funcția potrivită a soției sale l-a transformat în „lider”. Iar noul „lider” și-a chemat un coleg și i-a spus să își caute un nou loc de muncă, deoarece dorește să își aducă finul pe postul pe care îl ocupa respectivul. Asta spune multe despre ce „lideri” va forma acest general!
Să ne rugăm să nu avem nevoie de astfel de servicii de informații…

Sorin Prioteasa – contributor TOMIS NEWS – este căsătorit și are doi copii. A absolvit Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul“, a activat timp de mai mulți ani în domeniul intelligence, dar și în calitate de contractor independent în zone de conflict. În prezent, este programator în cadrul unei companii multinaționale.