Netanyahu: „Biblia spune că există un timp pentru pace și un timp pentru război. Acesta este un timp pentru război!”

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a făcut declarații și a ținut luni seară o conferință de presă în care a spus că nu este de acord cu o încetare a focului în Gaza. Netanyahu a afirmat luni seara că Israelul face progrese în campania sa militară împotriva Hamas în Gaza. Referindu-se la o încetare a focului, el spune că Israelul nu va fi de acord cu aceasta.
Apelurile pentru încetarea focului sunt apeluri pentru ca Israelul să se predea Hamas, să se predea terorismului, să se predea barbariei. Acest lucru nu se va întâmpla, spune el.
„Biblia spune că există un timp pentru pace și un timp pentru război”, a declarat Netanyahu. „Acesta este un timp pentru război”, a adăugat premierul israelian.
La rândul său, ministrul israelian al apărării a declarat luni că soldaţii săi lucrează cu determinare şi forţă.
„Soldaţii vor reuşit să atingă obiectivele. Teroriştii Hamas au doar două posibilităţi, să moară în luptă împotriva armatei israeliene sau să se predea fără condiţii”, a declarat Yoav Gallant.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


