Netanyahu anunță că a început a doua etapă a războiului: „Este al doilea război de independență al Israelului! Va fi lung și dificil!”

netanyahu 2

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat sâmbătă că a început a doua etapă a războiului împotriva Hamas, cu scopul de a distruge armata și guvernul Hamas și de a elibera ostaticii reținuți în Gaza, scrie Mediafax.

„Luptătorii noștri eroici au un singur scop: să distrugă acest inamic și să asigure existența țării noastre. Să nu se mai întâmple niciodată”, a declarat Netanyahu, citat de CNN.

Premierul a confirmat, de asemenea, că a vorbit cu familiile ostaticilor deținuți de Hamas și a spus că le-a promis că va epuiza toate opțiunile pentru a-i aduce înapoi pe cei dragi lor.

Și șeful armatei israeliene a spus că ziua de sâmbătă marchează o nouă etapă în războiul țării împotriva Hamas și că aceasta necesită o ofensivă terestră.

„Acesta este un război cu mai multe etape. Astăzi, trecem la următoarea”, a declarat generalul-locotenent Herzi Halevi, șeful Statului Major al Forțelor de Apărare ale Israelului, într-o înregistrare video publicată de IDF. „Forțele noastre operează în prezent pe teren în Fâșia Gaza”, adăugat el.

Șeful Statului Major al armetei israeliene anunță atacul

Forţele israeliene desfăşoară în prezent o operaţiune terestră în Fâşia Gaza, anunţă şeful Statului Major al armetei israeliene, locotenent-generalul Herzi Halevi, relatează AFP, potrivit news.ro.

„Există mai multe etape într-un război. Noi trecem la următoarea”, anunţă sâmbătă seara, într-o alocuţiune, şeful Statului Major israelian. „Forţele noastre desfăşoară în prezent o operaţiune terestră în Fâşia Gaza”, anunţă el. „Cei mai buni ofiţeri şi soldaţi, bine antrenaţi şi pregătiţi, sunt desfăşuraţi în prezent în Fâşia Gaza”, precizează generalul. „Ne uităm la ceea ce se întâmplă în regiune şi suntem pregătiţi de toate scenariile”, declară el. „Forţele noastre terestre desfăşoară o operaţiune importantă şi complexă. Obiectivele acestui război necesită o operaţiune terestră”, conchide el.

Armata israeliană a avertizat anterior că ea consideră oraşul Gaza şi zona acetuia drept un „câmp de luptă” şi le-a ordonat locuitorilor „să plece imediat” către sud.

„Guvernoratul Gaza a devenit un câmp de luptă. Locurile de adăpost şi întregul guvernorat nu sunt sigure”, se poate citi în manifeste pe care Tsahalul susţine că le-a lansat în enclava palestiniană.

„Trebuie să plecaţi imediat către zone la sud de Wadi Gaza”, râul care traversează enclava de la est la vest.

Țările arabe fac front comun în fața Israelului

Mii de persoane au manifestat din nou vineri în Cisiordania ocupată şi în mai multe ţări arabe în sprijinul palestinienilor din Fâşia Gaza, bombardată de Israel după atacul Hamas din 7 octombrie, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Eliberaţi Gaza!”, au scandat sute de palestinieni la Ramallah, purtând steaguri ale Hamas, dar şi ale altor mişcări palestiniene.

Pe 7 octombrie, comandouri ale Hamas s-au infiltrat în sudul Israelului din Fâşia Gaza, pe care o controlează, lansând un atac sângeros împotriva civililor de o amploare şi o violenţă fără precedent de la crearea statului Israel, în 1948. Peste 1.400 de persoane au fost ucise, în majoritate civili, în ziua atacului, potrivit autorităţilor. În represalii, Israelul a declarat un război pentru „anihilarea” Hamas, bombardând fără încetare teritoriul asediat. Peste 7.300 de palestinieni, majoritatea civili, au fost ucişi, potrivit Ministerului Sănătăţii al mişcării islamiste palestiniene.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu