NATO, mesaj scurt și clar pentru Serbia: „KFOR e pregătită să intervină în Kosovo!”

Forţa NATO din Kosovo (KFOR) este „pregătită să intervină dacă stabilitatea este ameninţată” de tulburările de la frontiera cu Serbia, a avertizat miercuri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, după o discuţie cu preşedintele sârb Aleksandar Vucic, relatează France Presse.

Am discutat cu preşedintele #Serbiei, @avucic, pe tema tensiunilor din nordul #Kosovo”, a anunţat Stoltenberg într-un mesaj pe contul său Twitter. „Toate părţile trebuie să se angajeze într-un mod constructiv în dialogul condus de UE şi să-şi soluţioneze diferendele prin diplomaţie. @NATO-KFOR este gata să intervină dacă stabilitatea este ameninţată, în conformitate cu mandatul său din partea ONU”, a afirmat el.

Forţa NATO în Kosovo numără un efectiv de 3.775 de militari din 28 de ţări, precizează Alianţa, potrivit căreia, mandatul acesteia este de a oferi un mediu sigur şi de a garanta libertatea de circulaţie „în avantajul tuturor comunităţilor din Kosovo”.

Jens Stoltenberg a discutat marţi cu premierul kosovar Albin Kurti pentru a insista asupra necesităţii de a evita acţiunile unilaterale. Decizia Pristinei de a impune permise de şedere temporare persoanelor care intră în Kosovo cu o carte de identitate sârbă şi de a-i obliga pe sârbii kosovari să-şi înlocuiască plăcuţele de înmatriculare cu unele emise de Republica Kosovo a provocat o escaladare a tensiunilor.

Belgradul nu a recunoscut niciodată autoproclamata independenţă a Kosovo în 2008, la un deceniu după un război sângeros soldat cu circa 13.000 de morţi, majoritatea albanezi kosovari. De atunci, regiunea a fost scena unor fricţiuni regulate. Sub presiunea puterilor occidentale şi în special a SUA, marele aliat al Kosovo, administraţia de la Pristina a decis să amâne cu o lună, până la 1 septembrie, intrarea în vigoare a noilor reguli la graniţa cu Serbia.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *