Murad (AUR), în mijlocul sinistraților din Galați: „Este inadmisibil ca, în fața unei asemenea calamități, guvernanții să abandoneze oamenii care au cea mai mare nevoie de sprijin”
În urma inundațiilor și viiturilor devastatoare care au lovit județul Galați, Mohammad Murad, antreprenor constănțean și candidat al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) pentru Parlament, s-a deplasat la fața locului pentru a oferi sprijin celor afectați de acest dezastru natural.
„Ajungând în județul Galați, am fost profund impresionat de suferința și dificultățile cu care se confruntă oamenii. Multe familii și-au pierdut locuințele și bunurile, iar comunitățile sunt într-o nevoie disperată de ajutor. În astfel de momente, solidaritatea și sprijinul nostru sunt esențiale. Alături de echipa mea, am venit să oferim ajutor concret și să aducem un strop de speranță celor afectați de această încercare”, a declarat Mohammad Murad, pentru TOMIS NEWS.
Murad și-a exprimat dezamăgirea față de lipsa de reacție și implicare a autorităților centrale. „Este inadmisibil ca în fața unei asemenea calamități, guvernanții să abandoneze oamenii care au cea mai mare nevoie de sprijin. Este vital să acționăm rapid pentru a asigura adăposturi temporare, hrană și alte necesități de bază pentru cei care și-au pierdut totul.”
Acesta a subliniat importanța mobilizării rapide și eficiente a resurselor pentru a sprijini comunitățile lovite de inundații. „Colaborăm cu toți cei care se implică în eforturile de ajutor și ne asigurăm că resursele ajung acolo unde este cea mai mare nevoie. Nu vom lăsa pe nimeni în urmă și vom face tot ce ne stă în putință pentru a-i ajuta pe acești oameni să-și reconstruiască viețile,” a concluzionat Murad, pentru TOMIS NEWS.
Mohammad Murad își exprimă recunoștința față de toți voluntarii și organizațiile care s-au implicat în eforturile de ajutorare și încurajează întreaga societate să contribuie, fiecare după posibilități, la sprijinirea celor afectați de această calamitate.