Moldova devine câmp de luptă al spionilor: FSB spune că serviciile speciale ucrainene operează în largul lor. „A fost aleasă cu un motiv!”

Serviciile speciale ucrainene își desfășoară „cu calm” activitățile de informații în Republica Moldova și se simt „în largul lor” acolo, fără a ține seama de autoritățile locale, a declarat un reprezentant al Serviciului Federal de Securitate (FSB) al Rusiei, într-un comentariu la postul de televiziune „Rossia-24″, notează Rador Radio România.

Anterior, organele de ordine ruse au dejucat tentativa deturnării unui bombardier strategic în Ucraina. Potrivit informaţiilor FSB-ului rus, Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a încercat să recruteze un pilot rus, șantajându-l cu amenințări la adresa membrilor familiei, intenţionând să-l transporte mai întâi în Republica Moldova și apoi pe teritoriul Ucrainei.

„Republica Moldova a fost aleasă cu un motiv” – a explicat ofițerul FSB. „Serviciile speciale ucrainene se simt acolo în largul lor, desfășurându-și activitățile de informații fără a ţine seama de organele de ordine locale” – a spus acesta. În același timp, potrivit interlocutorului canalului de televiziune, planificarea acestei acțiuni nu ar fi fost posibilă fără participarea serviciilor de informații ale Alianței Nord-Atlantice, „fără de care ar fi fost imposibilă procesarea documentelor poloneze sau italiene” pregătite pentru membrii familiei militarului rus.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *