Ministrul Sportului despre imnul Ținutului Secuiesc la competiții sportive: „Este foarte normal, e tradiția noastră!”

Ministrul Sportului, Eduard Novak, susține că nu există nicio problemă în intonarea imnului Ținutului Secuiesc în cadrul unor competiții sportive desfășurate pe teritoriul României. Întrebat într-o conferință de presă pe tema intonării imnului Ținutului Secuiesc la unele competiții sportive din România, Eduard Novak (46 de ani) a spus că „este foarte normal”.

„Domnul meu, e o regiune unde majoritar se vorbește în limba maghiară, e tradiția noastră, nu deranjăm pe nimeni cu nimic. E foarte normal să se cânte imnul Ținutului Secuiesc, este respectat și prin Constituție și e tradiția noastră”, a declarat ministrul Sportului.

Intonarea imnului Ținutului Secuiesc începe să devină o tradiție în Harghita, ceea ce generează controverse. Pe patinoarul „Vakar Lajos”, din Miercurea Ciuc, a devenit un obicei ca jucătorii echipei locale de hochei să îngenuncheze în momentul în care suporterii intonează imnul Ținutului Secuiesc, gest făcut în luna septembrie inclusiv de ministrului Mediului, Tanczos Barna. Un moment scandalos s-a produs în luna mai, tot la hochei, după ce naționala masculină a României, alcătuită în mare parte din hocheiști români de etnie maghiară, a intonat, alături de naționala Ungariei, Imnul Ținutului Secuiesc la Campionatul Mondial din Slovenia, transmite gsp.ro.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *