Ministrul Eduard Novak: „Timp de 20 de ani, efectiv, nu s-a întâmplat NIMIC în sportul românesc! Primarii o să vadă că există o strategie”

Ministrul Sportului, Eduard Novak a declarat miercuri, în emisiunea Proiect de Ţară România, de la Prima News TV, despre situaţia sportului din România că timp de 20 de ani, nu s-a întâmplat nimic. „Puteţi să vedeţi pe rezultate. În 2000, România a câştigat 24 de medalii olimpice, în 2021 am câştigat 4 medalii la două sporturi. E o cădere de 83%”, a arătat oficialul.
„Timp de 20 de ani, efectiv, nu s-a întâmplat nimic. Puteţi să vedeţi pe rezultate. În 2000, România a câştigat 24 de medalii olimpice, în 2021 am câştigat 4 medalii la două sporturi. E o cădere de 83%, sunt nişte cauze”, a spus ministrul Sportului, precizând că este vorba de lipsa managementului, a proiectelor şi a dedicării tuturor antrenorilor din cluburi. Eduard Novak a spus că strategia sportului urmează să intre în avizare şi are rolul de a da o direcţie.
„Primarii o să vadă că există o strategie, şi CNI şi o să avem ceva unitar, pe cele 18 sporturi pe care vrem să se dezvoltăm în următorii 20 de ani”, a arătat el. Potrivit lui Novak, „trebuie să ajungem să finanţăm sportul după performanţă”. „Trebuie să promovăm în toată ţara, nu doar regional. Trebuie să avem multe baze, ne dorim această infrstructură, să creştem antrenori, echipe”, a spus el.
Ministrul Sportului a precizat că pentru următorul campionat mondial îşi doreşte 6 – 8 medalii, arătând că sunt şanse mari la canotaj, înot, caiac canoe, haltere, box. „Eu pariez pe gimnastică o medalie la băieţi”, a arătat Novak.
Despre scandalul de xenofobie recent din fotbal, ministrul a anunţat că se va înfiinţa o comisie, prevăzută de legea Sportului.
„Vrem să o reînfiinţăm pe această temă, pe discriminare, pe violenţă în sport şi trebuie şi Federaţia de fotbal şi noi să ajungem într-un an, doi ani, să ne respectăm unii pe alţii”, a comentat Novak.
„Noi aşa ştim, nu facem parte din rotativă. Rotativa este PNL-PSD, ei îşi schimbă premierul”
Ministrul Sportului, Eduard Novak a declarat miercuri, în emisiunea Proiect de ţară România, de la Prima News TV, despre păstrarea mandatului după luna mai, că cei de la UDMR aşa ştiu, pentru că ei nu fac parte din rotativă. Rotativa este PNL-PSD, ei îşi schimbă premierul, a spus ministrul, arătând că el crede că cele două partide şi-au dat seama că această stabilitate are un rol în România.
Întrebat dacă va rămâne ministru al Sportului după rotaţia premierilor din luna mai, Eduard Novak a spus că, „noi aşa ştim, nu facem parte din rotativă. Rotativa este PNL-PSD, ei îşi schimbă premierul”.
„Eu cred că cele două partide şi-au dat seama că această stabilitate are un rol în România, am trait mult în instabilitate şi vedem rezultatele şi în sport şi în alte domenii, şi cred că această coaliţie, într-o perioadă cum este asta, a dus foarte bine şi avem o echipă foarte bună şi eu cred în această echipă”, a spus el.
Despre prelungirea mandatului şi după 2024, Novak a spus că, „dacă sunt mulţuimit după 2024 şi văd că sunt rezulate bune şi la jocuri, atunci aş mai accepta o provocare”.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


