Mesajul lui Stroe (PSD), pentru liberali: „Mai ușor cu pianul pe scări!”

Președintele PNL Nicolae Ciucă a anunţat că Biroul Politic Naţional al partidului a decis, luni, ca prim-vicepreşedintele formaţiunii Dan Motreanu să coordoneze şi să conducă echipa PNL de tranziţie pentru rotaţia premierilor – trecerea funcției de prim-ministru la PSD – din luna mai. Discuțiile privind această rotativă nu sunt lipsite de tensiuni, mai ales când vorbim de negocierea ministerelor. Dacă e clar că PNL nu va renunța la Virgil Popescu și Lucian Bode, nici social-democrații nu vor discuta despe Alexandru Rafila sau Marius Budăi, așa cum a tranșat președintele PSD Constanța, senatorul Felix Stroe:
„Se spune acum că unii colegi liberali sunt deranjați de criticile aduse unor miniștri sau demnitari, în cadrul coaliței de guvernare. În primul rând, criticile sunt firești, sunt și au fost constructive. Suntem într-o alianță politică, avem doctrine și viziuni diferite, nu într-o căsnicie, să ne flatăm reciproc. În al doilea rând, au fost reciproce. Amintiți-vă de cele aduse ministrului PSD al Muncii, Budăi, sau atacurile la adresa ministrului Sănătății, dr. Alexandru Rafila. Astfel de critici pot fi surmontate și, la nevoie, demontate. Chestiunile pot fi explicate. Moțiunile de cenzură sunt și ele astfel de critici. Iar cele mai importante – și, zic eu, justificate – au fost făcute în coaliție, în Guvern și în comisiile de specialitate ale Parlamentului. Deci, mai ușor cu pianul pe scări. Cine e prea sensibil, poate ar trebui să-și aleagă o activitate mai puțin stresantă…”, a transmis senatorul Stroe.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


