Felix Stroe: „PSD a obținut o reușită importantă pentru apărarea drepturilor comunității de români din Ucraina”

felix stroe

Legea minorităților recent adoptat în Ucraina, una cu mari probleme privind drepturile comunităților, printre care și foarte mulți români din Bucovina de Nord, provoacă intense dezbateri regionale și europene. Comisia de monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) a adoptat, în unanimitate, moțiunea inițiată de senatorul Titus Corlățean, membru al Delegației Parlamentului României la APCE și cosemnată de membri ai Delegației ungare la APCE, prin care Comisia de monitorizare a Adunării solicită oficial Comisiei pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția) să se sesizeze și să adopte un aviz care să formuleze recomandări pe marginea recent adoptatei legi privind minoritățile naționale din Ucraina, se arată într-un comunicat de presă al Senatului.

În acest context, președintele PSD Constanța, senatorul Felix Stroe, salută demersul colegului său, care a fost ministru de Externe și se așteaptă la o concluzie benefică în urma sesizării Comisiei de la Veneția:

„Urmăresc cu atenție sesizarea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care a cerut Comisiei de la Veneția să se pronunțe pe Legea ucraineană a minorităților. PSD a obținut o reușită importantă pentru apărarea drepturilor comunității de români din Ucraina. Dincolo de pozițiile publice pe care le-am văzut la autoritățile române și la alte partide, PSD face un pas în plus și obține și rezultate concrete pentru minoritatea românească din Ucraina. Președintele Comisiei de politică externă din Senat, care este și membru al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, a reușit să obțină un vot în unanimitate în cadrul Comisiei de monitorizare a Adunării Parlamentare, pentru adoptarea moțiunii prin care se dispune Comisiei de la Veneția să analizeze și să formuleze obiecții și recomandări în legătură cu legea ucraineană. După ce Comisia de la Veneția va formula recomandări de amendare a actului normativ, Guvernul de Kiev va fi obligat să se conformeze și să respecte drepturile minorității românești din Ucraina! Altfel, Kiev-ul nu va putea continua demersurile de aderare la Uniunea Europeană. PSD a spus în mai multe rânduri că susține aderarea Ucrainei la UE, în primul rând pentru că astfel se vor obține garanții pentru respectarea drepturilor românilor din Ucraina, conform standardelor europene. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a fost primul lider politic important din România care a cerut explicit președintelui Zelenski să intervină înainte de promulgarea Legii minorităților și să revizuiască aspectele care încalcă drepturilor românilor din Ucraina!”, a transmis senatorul Stroe.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *