Marine le Pen s-a RETRAS: Un tânăr de 27 de ani, noul lider al opoziției din Franța

Jordan Bardella le pen

Jordan Bardella a fost ales, sâmbătă, preşedinte al principalului partid de extremă dreapta francez, Reuniunea Naţională (Rassemblement national), a anunţat liderul Marine Le Pen, care a condus formaţiunea la alegerile prezidenţiale în aprilie, scrie AFP. Eurodeputatul în vârstă de 27 de ani este primul şef al acestui partid din afara dinastiei Le Pen.

Jean-Marie Le Pen a fondat în 1972 Frontul Naţional, devenit Reuniunea Naţională şi condus de fiica sa, Marine Le Pen.Jordan Bardella, deja numit preşedinte interimar al partidului în septembrie 2021, a fost marele favorit la aceste alegeri. El preia oficial funcţia de la Marine Le Pen, sâmbătă, cu 85% din voturi. L-a avut contracandidat pe primarul din Perpignan, Louis Aliot.

Jordan Bardella, ales sâmbătă, la Paris, preşedintele principalului partid de extremă dreapta din Franţa, Reuniunea Naţională (RN, fostul Front Naţional – n.r.), în locul Marinei Le Pen, a promis să menţină unită formaţiunea şi să dea continuitate principiilor ultranaţionaliste promovate de fosta şefă a RN, transmite EFE. După anunţarea victoriei zdrobitoare a lui Bardella, cu aproape 85% din voturile militanţilor de partid, tânărul eurodeputat a fost primit cu manifestări de euforie, cu strigăte de „Jordan, Jordan!’, în La Maison de la Mutualité, centrul de conferinţe parizian care a găzduit sâmbătă cel de-al XVIII-lea congres al RN, în prima sa intervenţie publică în calitate de preşedinte al formaţiunii.

„Pentru mine, militant din Seine-Saint-Denis (nordul Parisului), fiul unei familii modeste, mai franceză prin intensitatea sentimentului patriotic decât prin vechime (Bardella este fiul unor imigranţi de origine italiană – n.r.), este o grea şi importantă responsabilitate (…). Accept misiunea şi vă promit oficial şi solemn să servesc (cauza) şi să nu vă decepţionez niciodată”, a spus el.

Bardella, care la doar 27 de ani încarnează perfect noile generaţii din vechiul Front Naţional, a anunţat liniile pe care le va apăra în calitate de şef al partidului, o reafirmare a principiilor de bază ale RN, într-un discurs cu accente ultranaţionaliste şi populiste, comentează EFE.

„Vreau să mă adresez celor decepţionaţi de vechile partide, orfanilor dreptei, îndrăgostiţilor de Franţa, celor care resping ideea de a o vedea dispărând. Alăturaţi-vă nouă! Veniţi cu noi pe drumul care conduce la cucerirea puterii şi luaţi-vă locul. Îi vom succeda lui Emmanuel Macron!”, a promis Bardella, între urale.

Înăsprirea politicilor de migraţie – pentru care a promis organizarea unui referendum -, expulzarea migranţilor ilegali, ajutoare sociale rezervate francezilor şi respectarea autorităţii şi a frontierelor au fost câteva dintre aspectele-cheie evidenţiate de Bardella. Dar o mare parte din discursul său a dedicat-o pentru a-i mulţumi Marinei Le Pen, femeia care l-a susţinut în ascensiunea sa fulminantă la vârful politicii şi faţă de care nu şi-a ascuns admiraţia.

„Mi-ar plăcea să vă spun astăzi: întreaga mea recunoştinţă, dar şi mândria de a lucra cu ea, dar mai ales pentru ea şi alături de ea”, a declarat Bardella, care a promis totodată că va fi un preşedinte al unităţii. Şi, ca o dovadă a spuselor sale, Bardella l-a numit pe contracandidatul său în alegerile interne, primarul din Perpignan, Louis Aliot, prim-vicepreşedinte al partidului.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu