Iohannis se compară cu… Alexandru Ioan Cuza! Crede că proiectul „România Educată” este identic cu reformele din educație de acum 160 de ani – VIDEO

Președintele Klaus Iohannis a explicat, cu prilejul Zilei Unirii Principatelor, că, acum aproape 160 de ani, Alexandru Ioan Cuza a introdus educația obligatorie și gratuită în România. Iohannis a ținut să menționeze că la 160 de ani distanță, el a inițiat un proiect care va schimba educația din România, proiectul „România Educată!”

„Viziunea, ambiția și entuziasmul pașoptiștilor și unioniștilor constituie un exemplu viu de dăruire, patriotism și abnegație pentru dezvoltarea națiunii române. Reușitele din 1859 reprezintă o lecție veritabilă de responsabilitate pentru noi toți, cei care continuăm să clădim România europeană, modernă și democratică, indiferent unde ne aflăm. Acum aproape 160 de ani, Alexandru Ioan Cuza, recunoscând importanța educației, crea prima lege modernă a învățământului, care introducea obligativitatea și gratuitatea educației, indiferent de clasa socială sau de gen. În acest an, viziunea proiectului „România Educată” va fi pusă în practică prin noi legi, menite să revigoreze sistemul de învățământ și să îl alinieze la cerințele prezentului și cele ale viitorului. În același timp, România dispune de fonduri europene semnificative pentru dezvoltare în următorii ani, astfel încât nu mai există justificări pentru care marile proiecte de infrastructură să sufere întârzieri. Așadar, reiterez apelul de a se utiliza toate instrumentele pe care le avem la dispoziție pentru a finaliza reformele de care are nevoie țara noastră și pentru a eradica disfuncționalitățile care trenează de prea mult timp”, a spus Klaus Iohannis:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *